Hei, hei, hei, followerșii mei! Știm cu toții ce se întâmplă, pe Facebook stau doar bătrânii (am încheiat citatul), pe Instagram a scăzut reach-ul organic la jumătate, chiar la o treime, toată lumea face reels care de fapt sunt clipuri de pe TikTok, cu trenduri de acum câteva luni. Iar Snapchat nu prea a prins în România (după cum ziceam încă din 2016). Dar avem o nouă aplicație, una franțuzească, BeReal, o combinație de Snapchat și Instagam, care nu pune accentul pe followers, likes, nu are (încă) reclame și are un mecanism puțin diferit. Ieri, 16 august 2022, era cea mai descărcată aplicație din App Store, așa am și descoperit-o. Am instalat-o și după 24 de ore, 7 friend request și 3 friends mai târziu, am zis pe blog să scriu.
După atâția ani, în care fotografiile de pe rețelele de socializare au ajuns ca Vama Veche, adică nu mai sunt ce au fost, după ce noi, majoritatea, alegem să postăm acele poze perfecte, cu umblat puțin pe la culori, pus niște filtre, editat pe ici, pe colo, BeReal vine cu o altă perspectivă, ba chiar provocare, căci mecanismul e cam așa:
-
o dată pe zi, în fiecare zi, primești o notificare în care ești anunțat că ai două minute în care să postezi fix ce faci atunci. Se vor activa ambele camere ale telefonului, astfel încât vei capta un selfie + ce se află în fața ta. Posibil să fie amuzant, dacă ești într-o situație ce nu-ți permite să faci acest dublu instantaneu, dar ideea e ca toți prietenii tăi (din aplicație) să posteze în același timp, pentru a vă conecta real-virtual. Dacă nu-ți place cum a ieșit primul instantaneu, poți apăsa pe Retake, doar că prietenii vor putea vedea de câte ori ai apăsat să refaci pozele, dar doar dacă ai cel puțin 10 prieteni (heh, ce metodă de a te încuraja să adaugi mai multe persoane).
-
poți posta oricând mai târziu, doar că va fi BeLate, iar lângă poza ta dublă va apărea 1h late sau 5h late, de exemplu, ca să te mai și facă de rușine că nu ai postat la timp.
-
ah, vei putea vedea postările din feed-uri (Friends/Discovery) doar după ce vei crea prima postare. Nu știu dacă situația se repetă zilnic, dar probabil voi afla mâine seară (poate fac și update, zic)
Extra info:
-
BeReal a fost lansată în 2019, dar de abia în 2022 a prins aripi. Are deja 30 de milioane de descărcări, cu 12,3 mil în SUA, 5 mil în UK, 2 mil în Franța, câte 1 mil în Olanda, Australia și Canada, iar la note se prezintă cam așa – pe Google Play 3,7* din 32.000 de reviews, iar pe App Store are nota de 4.8/5 din peste 170.000 de reviews.
-
Aplicația a fost creată de fostul angajat GoPro Alexis Barreyat și fondată împreună cu partenerul Kévin Perreau.
-
BeReal zice așa: Your real life. No filters. No likes. No followers. No bullshit. No ads. Just your friends, for real. – Eh, ba sunt niște likes, chiar reactions. Iar ads nu sunt, după cum ziceam, nu sunt ÎNCĂ. Dar mai sunt și comentarii, că am uitat să le menționez.
-
A atras fonduri de 30 mil. $ și, cică, o evaluare de 600 mil. $. Eh, nu știu ce să zic, nu prea am văzut conținut interesant, dar nici nu am prea mulți prieteni (căutarea o face după numărul de telefon), dar mă găsiți aici – https://bere.al/bunescu, iar mai jos vedeți și câteva clipuri cu mai multe info / păreri.
-