Studiu: 80% dintre angajații români își doresc săptămâna de lucru de patru zile, însă nu și 60% dintre companii

Mai știți cum majoritatea companiilor nu voiau să audă de work from home, nici măcar o zi pe lună? Dar a venit pandemia și s-a putut, ba chiar productivitatea a crescut odată cu munca de acasă. Știți și voi, o oră, chiar două, economisite doar din drumul dus-întors, chiar dacă angajatul a avut cheltuieli de întreținere mai mari. Se poate și e bine atât pentru angajat, cât și pentru angajator. Acum, de când se tot discută despre săptămâna de lucru de patru zile, angajatorii români sunt la fel de reticenți, adică 3 din 5 companii sunt reticente, deși 4 din 5 angajați români și-ar dori un astfel de program, chiar și în formula de zece ore pe zi. Știm cu toții că angajații sunt tot mai greu de găsit, mai ales cei buni, așa că cel mai probabil, așa cum a fost și cu work from home, săptămâna de 4 zile lucrătoare va deveni un factor important atunci când un angajat va dori să se alăture unei companii.


Un sondaj Bestjobs relevă următoarele:

  • Şase din zece companii din România s-au declarat reticente atunci când a venit vorba despre a adopta săptămâna de lucru de patru zile, deşi această abordare a fost experimentată cu succes în alte state, arată rezultatele unui sondaj realizat de o platformă de recrutare online.
  • Potrivit BestJobs, chiar dacă 80% dintre angajaţi îşi doresc să lucreze doar patru zile pe săptămână, chiar şi în formula cu zece ore pe zi, 40% dintre angajatori se tem că acest program ar influenţa negativ capacitatea oamenilor de a se concentra şi implicit productivitatea.
  • De asemenea, aproape 35% dintre angajatori sunt preocupaţi de faptul că, pe termen lung, salariații ar ajunge la extenuare din cauza volumului zilnic de muncă crescut, deşi rezultatele experimentului internaţional arată contrariul.
  • Sondajul relevă faptul că, în ziua liberă, respondenţii susţin că ar face mai multe activităţi în familie (59%), s-ar ocupa de sarcinile administrative de care nu se pot ocupa în timpului programului de lucru (44%), ar dedica mai mult timp pasiunilor şi hobby-urilor (40%) sau ar alege să se odihnească (39%).

“Săptămâna de lucru de patru zile revine în atenţia jucătorilor de pe piaţa muncii, întrucât cel mai mare experiment internaţional în acest sens s-a încheiat de curând şi a avut rezultate pozitive. În Marea Britanie, 92% dintre companiile care au testat formatul cu 4 zile lucrate în loc de 5, fără a creşte numărul de ore din programul zilnic, au de gând să continue, în timp ce 30% vor îl adopta definitiv”, se precizează în concluziile cercetării.

În viziunea specialiştilor, reducerea săptămânii de lucru ar avea un efect pozitiv şi asupra modului de lucru.

În prezent, rezultatele sondajului BestJobs arată că patru din zece angajaţi lucrează în sistem hibrid, în timp ce 29% îşi desfăşoară activitatea în totalitate remote, iar 28% doar de la birou.

Sistemul hibrid este implementat diferit de la o companie la alta, astfel că peste o treime (37%) lucrează o singură zi de la birou şi patru de acasă. Alţi 28% merg la sediu două zile pe săptămână, 20% fac această navetă pentru trei zile pe săptămână, în timp ce 14% lucrează o singură zi de acasă.


Eu, unul, mi-aș dori patru zile de lucru, pe săptămână, dar tot cu 8 ore pe zi, nu cu 10 ore, căci obținerea unei zile libere suplimentare ar anula 4 seri în care aș mai putea să fac ceva și pentru mine, familie etc. Voi?

Sursa economedia.ro

Acest articol are un comentariu

Lasă un răspuns