DJ-ul englez James Hype mixează pe 23 septembrie în București – Stereohype show @ Laminor Arena

Cum anul 2023 a fost unul special pentru #bun3sti, am reușit să ajung doar la Saga, fiind festival în București, Diana era cu Anna în burtică atunci, iar de vreo 2 luni suntem trei, iar ieșitul nu mai e ca înainte, desigur. Urmează câteva evenimente alături de familie, prieteni, mai câte o nuntă, mai câte un botez, ușurel-ușurel. Iar pe 23 septembrie, când voi merge la prima mea nuntă de zi, se pare că voi avea program prelungit, căci after-party-ul se mută la noua locație de evenimente din București, Laminor Arena (12.600 mp și o înălțime de 15 metri), care are o capacitate de 15.000 de oameni, deci mult peste Romexpo sau Sala Polivalentă.


Chiar îmi doream să-l văd pe James Hype mixând, căci l-am descoperit de abia anul acesta, habar nu aveam cine e în 2022, când a mixat la o scenă secundară de la SAGA – are omul niște set-uri atât de electrizante și o energie atât de mișto, încât deja a devenit unul dintre DJii mei preferați, doar pentru că e pe super distracție în fiecare show al său. Marți, 29 august, se pun în vânzare primele bilete, la prețul de 75 de lei, dar doar pentru cei care s-au preînregistrat (aici). Mai multe detalii, mai jos, iar mai întâi las și set-ul meu preferat și primul descoperit al lui James Hype (b*tch!):



Comunicat de presă:

James Hype revine în România pentru a doua oară, tot la București, pe 23 septembrie, la Laminor Arena. Acesta aduce în premieră noul concept de show Stereohype al labelului pe care l-a fondat ce include un DJ set special extended pe care îl pregătește pentru fanii care vor veni să se bucure de muzica lui. Artistului i se vor alătura Tita Lau și R3wire, ambii producători și DJi la Stereohype, casa de discuri a lui James Hype.

James Hype este considerat astăzi unul dintre cei mai buni DJi din lume și a demonstrat acest lucru prin toate reușitele de până acum: single-urile sale cumulează sute de milioane de stream-uri și sunt ascultate la toate festivalurile și cluburile din întreaga lume, iar piesele cele mai de succes au obținut premii importante. Ceea ce îl face diferit pe James Hype este performance-ul său live care captivează milioane de fani din întreaga lume.

Ca urmare a ascensiunii sale fulgerătoare din ultimii ani, artistul britanic a fost inclus în line-up-ul celor mai prestigioase festivaluri din lume: Tomorrowland, Electric Daisy Carnival, Lollapalooza, Creamfields, Ultra Music Festival, ADE, Mysteryland și altele. James Hype continuă să fie unul dintre cei mai prolifici remixeri din lume, cu remixuri foarte apreciate de artiști de top precum Ed Sheeran, Meduza, Tiesto și Bruno Mars. Capacitatea lui James Hype de a crea și produce melodii captivante, precum „More Than Friends”, „You Give Me a Feeling”, „Afraid” și super hitul „Ferrari”, a fost fundamentală pentru succesul și popularitatea sa.

Tita Lau este una dintre cele mai recente prezențe feminine din muzica electronică internațională. A devenit cunoscută publicului în urmă cu 3 ani, datorită prezenței sale în playlist-uri puternice pe magazinele digitale, dar și datorită colaborării cu labeluri precum Spinnin Records, Armada Records, Solotoko și acum Stereohype. În scurta ei carieră solo, Tita Lau a cunoscut deja succesul în topurile Beatport, inclusiv locul 1 pentru „Disconnected”, în colaborare cu James Hype.

R3wire este DJ și producător din Londra, o prezență fresh în industria EDM și vine în România în septembrie să completeze o seară Stereohype la Laminor Arena, în București.

Publicul din țara noastră l-a putut vedea în premieră, anul trecut, la SAGA Festival.

Laminor Arena este cel mai nou și spectaculos spațiu de evenimente din București, un loc industrial, multifuncțional, futurist, conceput pentru concerte, târguri, conferințe.

Pentru evenimentul de pe 23 septembrie, doritorii se pot pre-înregistra pe site-ul http://stereohype-romania.com. Biletele vor fi puse în vânzare pe 29 august.

Stereohype este un eveniment organizat de ALDA și Insomniac.

Lasă un răspuns