Dacă tot am schimbat ceasul cu unul nou, Garmin (desigur) epix Pro, recent a venit momentul ăla, care se repetă din doi în doi ani, în care fac upgrade și telefonului. Nu țin niciodată telefonul vechi la sertar, că poate-poate am nevoie de el, astfel că am ales fac ce face orice om normal și chibzuit cu bănuții, să-l vând pe flip.ro, astfel cu banii obținuți pe telefonul vechi, am reușit ca prețul final de achiziție al noului iPhone 15 Pro Blue Titanium 128 GB să fie cel mai mic pe care l-am dat în ultimii mulți ani – 2.838 de lei. Așa de tare mi-a plăcut procesul de vânzare pe Flip, că m-am apucat să caut prin toate sertarele, poate găseam vreun alt telefon bun de vândut (n-am găsit decât un iPhone 3GS, păstrat ca amintire de acum 14 ani). Banii de la sertar nu au valoare ca cei din buzunar – în medie, clienții cu telefoane păstrate în sertar pierdeau 1300 de lei (adică media ofertelor finale de vânzare pe Flip, în ultimele 3 luni din 2023).
Inițial aveam două variante, mă rog, chiar trei, dar a treia era vânzarea pe site-urile de specialitate, dar nu-mi place deloc să stau să discut și negociez cu bișnițari. Ah, mai era a patra variantă, să-l vând unui prieten apropiat, dar nu avea niciunul nevoie. Așa că ori făceam buyback la operator și pe al meu iPhone 13 Pro Sierra Blue 128 GB primeam 2.350 de lei, așa că am zis să arunc o privire și pe Flip.ro, unde pentru că telefonul meu era perfect estetic (ca nou, căci a avut folie full screen și husă din prima zi), am primit o evaluare de 3.300 de lei. Plus un voucher eMag, de 50 de lei, că i-am cumpărat mamei un telefon, evaluarea finală a fost de 3.350 de lei. La momentul respectiv, aveam 85% la Battery Health, dar pentru că după restore către telefonul nou, a scăzut la 84%, se pare, așa că suma finală pe care am primit-o a fost de 3.111 lei, căci cei de la Flip îi vor înlocui bateria înainte de a-l pune la vânzare. Nu am ales Vânzare instant (caz în care primești banii în 1-3 zile după ce telefonul ajunge la Flip și este verificat), care ducea prețul la 2.920 de lei – am ales vânzare clasică, unde am primit suma maximă (3.111 lei) – pe care o încasezi ori la vânzarea telefonului, ori în maximum 30 de zile, chiar dacă nu se vinde.
Așadar, după ce scad 3.111 din prețul unui iPhone 15 Pro (128 GB, 5.949 lei), înseamnă că noul meu telefon m-a costat 2.838 lei. Not too bad, not bad at all! Să trăiască domnu’ Flip, xoxo, că m-a scăpat imediat de telefonul vechi și la un preț excelent!
Las mai câteva informații utile de la Flip:
Datele Flip.ro arată că printre principalele motive pentru care românii țin la sertar telefoanele pe care nu le mai folosesc, sunt pentru că:
– îl păstrau de back-up (48%),
– nu au avut timp să se ocupe de vânzarea telefonului (22%),
– sau au uitat de el (16%).
Câteva motive pentru care să scoți telefonul de la sertar și să-l vinzi pe Flip:
-
deblochezi un buget
-
siguranța și lipsa de efort: vânzarea se realizează ușor, fără întâlniri de negociere cu necunoscuți; eu l-am lăsat la easybox și aia a fost. #ador
-
dacă îl păstrezi prea mult timp, se devalorizează și în timp poate deveni chiar e-waste, având un impact negativ asupra mediului înconjurător
-
vânzarea rapidă: timpul mediu de vânzare a telefoanelor este de 8 zile
-
telefonul primește o nouă viață – intra în procesul de recondiționare și ajunge la alt consumator care se va bucura de el la fel ca de un telefon nou
Ah, nu uita că, în medie, clienții cu telefoane păstrate în sertar pierdeau 1300 de lei (adică media ofertelor finale de vânzare pe Flip, în ultimele 3 luni din 2023).
Vânzarea telefonului/telefoanelor vechi pe Flip te poate ajuta fie că dorești să-ți cumperi un alt telefon sau o tabletă (poate chiar de pe Flip ), fie că dorești să ai bani pentru alte lucruri pe care doreai să le achiziționezi sau poate chiar să mai pleci într-o vacanță.
Fiecare telefon care ajunge la Flip este verificat în service-ul propriu din București, unde lucrează peste 80 de specialiști tehnicieni, cu ajutorul a 67 de teste de calitate hardware & software. În plus, fiecare telefon vândut pe Flip are sănătatea bateriei de minimum 85%.
Sper că v-au fost utile informațiile, spor la cumpărături și toate bune(scu)!
Multumesc Flip pentru solutia ideala de a scapa de telefonul vechi si de a face un upgrade la ultimul model de iPhone, fara sa pierd din bani si din timp. Voi continua sa vand telefoanele vechi pe Flip si va recomand cu incredere aceasta platforma!