3 filme românești pe care merită să le urmărești (sau nu)

Am și eu o plăcere nevinovată, să mă uit la (aproape) toate filmele românești care apar în ultima perioadă. Am spus aproape pentru că sunt multe și chiar nu am timp, oricum văd câte unul în câteva zile, prin metrou, înainte de culcare… și tot așa, mai ales că soția mea nu le agreează deloc, așa că tre să mă uit singur. S-au dus 5 ani de la începerea pandemiei, timp în care am devenit și tată, așa că, în acest timp, din martie 2020 încoace, am reușit să văd doar 3 filme la cinema, două invitații de presă, iar ultimul, alături de colegii de la muncă. Restul, Netflix & chill, chill la propriu, că haha nu prea.


Deja m-am întins mult cu introducerea, ba chiar mai mult decât voi scrie despre cele trei filme românești, toate comedii, sau cel puțin așa ele și-ar dori.

Căsătoria (lui Bendeac) – ăsta-i cel de-al treilea film văzut la cinema, undeva la jumătatea lui ianuarie, deci cu puțin timp înainte să intre foarte rapid pe Netflix, la nici 3 luni de la debutul pe marile ecrane. Văzusem trailer-ul, mi-a plăcut chiar mult, adică se uita de sus la tot ce a apărut în ultima vreme pe la noi, și am zis că dacă tot am ocazia să-l văd rapid în cinema, hai să haidem, căci nu voiam să aștept până-n vară, când credeam eu că va intra pe Netflix.

Concluzii:

  • Mai bun sau măcar la fel de bun precum trailer-ul? Nu, dar nici departe nu a fost. Sala a râs, eu m-am binedispus, chiar aveam nevoie să mă destind… și o oră juma să nu mă mai gândesc la altele care-mi stăteau pe cap.
  • Merită văzut? Da, ceea ce nu prea poți spune despre multe alte filme românești, din astea pe rit nou.
  • Notă? De trecere, cu brio. Nu e de olimpiadă, dar nici nu trebuie să se teamă de corijență.


Candidatul perfect – de la fabrica de bani și produse media, Global Records. Intrat recent pe Netflix, i-am dat play rapid, fără așteptări, ceea ce a fost bine, căci nu mi-am făcut mari speranțe, dar nici nu am fost dezamăgit. Adică merge, e amuzant pe alocuri, nu deranjează cu clișee și replici idioate, e smart făcut.

Concluzii:

  • Amuzant, replici smart, și cu actori consacrați, not too bad.
  • Merită văzut? Da, dacă nu ai altceva. Nu te uita cu nicio așteptare și nu va părea că ți-ai irosit o oră juma din viață.
  • Notă? De trecere, a luat cinciul curat.


Moartea în vacanță, a lui Mircea Bravo – al treilea film al lui Mirciulică, după ce pe primul l-am văzut la cinema (primul dintre cele 3, din 2020 încoace). Mirciulică a fost decent, Nuntă pe bani (văzut pe Netflix), a mers și ăsta… dar Moartea în vacanță, care se vrea a fi comedie și de la care ai așteptări, că trailer-ul e okish, e cu Costel Bojog și Maria Popovici, ambii stand-uperi și comedianți, băi… cum să vă zic, am râs la o singură replică, a lui Costel, și asta poate pentru că sunt tătic și am ascultat de multe ori Baby Shark – gluma e cu Costel care cântă Baba-n Shark tudu-tudu-tutu (o prindeți voi, dacă vă încumetați să-i dați play).

  • Merită văzut? Doar dacă a rămas ultimul film românesc de pe Netflix, la care nu ai dat play și chiar vrei să-l vezi. Mircea, pare rău, nu te supăra, sper să mă inviți și la următoarele, și mai sper ca la viitoarele să pot ajunge la cinema, așa cum am fost și la primul, dar Moartea în vacanță a fost Moartea în speranță, căci chiar aveam așteptări și speram să fie o comedie faină, dar de data asta nu a fost să fie. Până și Retreat Vama Veche a fost mai plăcut de urmărit și mai amuzant, deși a fost o pierdere de timp să-l urmăresc.
  • Notă? Ne vedem în toamnă, se poate mai bine.

Lasă un răspuns