Acum trei luni și un pic am decis că “de luni” mă apuc să scriu câte un catren pe zi, de luni până vineri, versurile urmând a fi postate la ora 9AM. Spre deosebire de alte lucruri despre care am spus că le fac de luni, de rubrica asta m-am ținut sau mai bine zis, m-am cam ținut, pentru că în unele zile postam la 9PM (mă rog, tot 9 era), iar în alte zile nu postam catrenul.
Au fost zile, fix şaizeci şi nouă
Când am tot scris catrene,
Acum afară-i frig şi plouă
Rubrica asta-şi ia la revedere.
Să-i mulţumesc lui Relu Conectărelu,
Că de când a scos o piesă-n română
Nu-mi mai e deranjat mereu cerebelu
De piese spaniole la a doua mână.
Atunci când te duci în club,
O să cam vezi pe alocuri
Domnişoare aproape nud
Dansând languros pe tocuri.
Se spune că toamna se numără bobocii,
Cămăşi pepit şi uniforme au cu toţii.
E trist că unii nu mai au de făcut teme,
Tre să producă bani, să scape de probleme.
Am auzit că e beton
Să ai în buzunar aifon.
Dacă nu îţi permiţi, nasol,
Râde de tine orice troll.
Cafeaua-i pusă în ibric,
Lângă este un senviş mic
Şi nişte zăhăr, doar un plic
Casa e goală, nu-i nimic.
Nu ştiu cine-o fi de vină
C-aş mânca o savarină
Nu mă gândesc la prostii
Ci la prăji, da, copii?
Mamă, ce de suporteri, ale, ale, ale,
Dar nici măcar unul la Universitate,
De ce accentuez ultimele silabe,
Nuştu, da-i patru zero, ole, ole, ole!
Să ştii că e ok dacă iar nu ai luat bacul
Şi n-o să dai la nicio facultate,
Dar, din păcate, tu vei fi băiatul
Ce-ntreabă „să fie mare cu de toate?”