Salut, sunt Ionuț Bunescu și am doar cinci anișori și două zile. De București. Și tot atât timp am de când muncesc la Cosmote. În lumea asta există unele chestii care sunt eterne, însă cele mai multe nu au acest noroc, această soartă. La începutul lunii august, colaborarea mea cu Cosmote ajunge la final. A venit timpul să îmi caut o altă a doua casă și voi avea nevoie de ajutorul vostru, de data aceasta.
Damn, cât timp a trecut de când am dat eu Bacul, mai sunt doi ani și voi avea reuniunea de 10 ani… ce-am mai îmbătrânit, până și cele câteva fire albe o confirmă. Am văzut la nwradu povestea despre cum a fost ziua în care aștepta rezultatele, așa că am preluat, cu nerușinare, leapșa.
Citeam, în weekend, subiectele pe care le-au avut elevii de clasa a opta la Evaluarea Națională și am rămas mai mult decât nedumerit, aș putea să spun chiar fruimit (frapat+uimit). Anii trecuți râdeam și plângeam (în același timp) de cei care, în număr tot mai mare, nu reușesc să ia Bacalaureatul, dar acum sunt siderat de ce subiecte simple au ajuns să aibă cei mai mici, cei care dau echivalentul Examenului de capacitate de pe vremea mea.
Vine momentul acela din lună (nu, nu ăla, că nu-s femeie) când mă uit prin Analytics să văd ce au mai căutat oamenii pe Google, ajungând ulterior la mine pe blog. Sunt multe căutări normale, dar și unele care mă amuză peste măsură, iar dacă cititorii întreabă, Ionuț Bunescu le răspunde:
Atunci când nu mergi la cinema, nu te uiți la TV, la Voyo, Vplay și altele asemenea, bagi un serial pe calculator/laptop, nu? Și dacă folosești BS Player, bagi și o subtitrare, mai ales că programul o caută automat.
V-am mai povestit despre Diana, e domnița care e alături de mine de aproape doi anișori. Ea, de obicei, e fetița aia mică și dulce, șatenă deschis (ea tot insistă că părul ei e blond), cu ochi albaștri, dulce ca mierea și drăguță ca un pui de urs. Nu-ți vine sa crezi că ar putea face vreodată ceva rău, că ar putea gândi sau acționa mișelește, așa cum numai un pisic mic ar fi în stare, în neștiință și cuprins de spiritul de felină rebelă.
Da, știu că va suna aiurea, dar asta e, tre să recunosc și să îmi asum faptele. Aseară am fost iar la relaxare… spun iar pentru că am mai fost acum o lună tot la ea. O să îi spun generic A., din motive de confidiențialitate, lesne de înțeles. Întreaga săptămână trecută am tot amânat momentul, așa că am lăsat-o, ca orice român, “pe luni”. Ieri a venit ziua cea mare, așa că am trecut pe acasă, am aruncat toate cele care nu îmi erau necesare (geanta, sacou), m-am îmbrăcat lejer, mi-am luat bani la mine și am plecat.
Zicea Mărioara de la Piatra Neamț că O cincime din populatia Romaniei sta mai mult de 15min in dus, in conditiile in care durata medie ar trebui sa fie de 4m:42s și m-am gândit la cât stau eu, și ce fac mai exact în acele minute. Nu intru în polemici de genul câți se spală și câți nu, câți români au o periuță de dinți și câți nu, voi analiza strict necesitatea românului de a sta mai multe minute în duș.
Toată lumea știe de campania Coke “Împarte o Coca-Cola cu…”, mulți au primit deja cutii personalizate, iar alții cu ochelari, barbă și cu nume de om bun, au căutat prin Mega Image și au găsit pet-uri cu Vasile, George, chiar și cu Petronela. Băi, un sfert de oră am căutat două Cola cu Diana și Ionuț, pentru ca într-un final să găsesc doar o sticla la juma’ cu Diana. Vă rog eu, dacă vedeți pe undeva vreuna cu Ionuț, luați-o și ne vedem noi, vorba aia, dau o bere :))
Citeam articolul Floricăi de la TV DeCe și mi-am adus aminte de biznisul de patiserie de la metrou Petreche Poenaru. M-am amuzat și, în același timp, am răsuflat puțin ușurat gândind că “uite, mă, nu mi se întâmplă doar mie”.