Se făcea că era sâmbătă seara, eu eram într-un taxi și mă deplasam regulamentar către un club. Și, cum mergeam eu pe Dorobanți și-i ascultam fabulele taximetristului, văd pe dreapta un BMW X6 cu numărul de înmatriculare B ** BBY oprit de Poliție. Tananana, Bianca Drăgușanu înmâna actele domnului milțist. Eh, scot telefonul din buzunar să mă amuz pe Twitter, dar la 5 secunde văd din sens opus și Range-ul EBA (al Elenei Băsescu). Completez tweet-ul și iese asta:
Dacă anul trecut de Dragobete făceam asta, acum a fost ceva mai special pentru mine, cred că și pentru ea. Deși stau de cam un an în apropierea Teatrului Masca, recent am văzut pe gardul exterior ceva “dubios”, erau două lacăte împreunate pe gard. M-am strâmbat puțin, neînțelegând ce, care, cum, iar apoi am văzut din ce în ce mai multe perechi de lacăte.
1. Orice șofer de RATB are orgasm mintal când îi închide cuiva ușile în nas după ce l-a văzut în retrovizoare alergând.
2. Taximetriștii s-au născut negociatori, prețul de pe ușă e doar ca să respecte legea. Pentru un șofer de taxi nu există plăcere mai mare decât să îți spună un preț prestabilit care e de trei ori mai mult față de cât ar face în mod normal. Bineînțeles că asta se întâmplă atunci când te vede ieșind din bar/club/pub, nici nu apuci să deschizi ușa să întrebi (insert nume de cartier?) și el îți spune șaij dă lei!
Se spune că micile bucurii sunt cele care contează, nu, nu voi spune o mică vilă, un mic iaht bla, bla, bla, ci mă declar bucuros că am găsit bomboane Bucuria la mine în cartier! Cetățeni din Militari, stăpâniți-vă Bucuria, acum găsiți minunățiile de bomboane în Piața Veteranilor, pe aceeași alee pe care se află și intrarea în Carrefour Express.
Stau în Militari de când am venit “la capitală”, deși am schimbat locația o dată, am rămas în același cartier minunat din varii motive. Înainte locuiam la Păcii, mereu așteptam (insert voce de dispeceră de taxi) 10-12 minute după un taxi. Și se făcea că așteptam eu pe nea șofer să mă ia din cartier pân’ la Silver Church, mon cher. Apare omul, mă urc, scot smartfonul din dotare pentru a evita celebrele subiecte de discuție, dar taximetristul îmi atrage atenția fără să vrea. Vorbea la telefon cu un coleg și zice:
Acum aproape două luni scriam că vreau să citesc niște cărți amuzante, am primit recomandări, m-am interesat pe ici, pe colo, pe una am primit-o cadou de Sf. Ion, Dragostea durează trei ani – Frederic Beigbeder și am și citit-o într-o săptămână! A fost exact ceea ce-mi doream, o carte care să mă prindă, să nu mă lase să scot în metrou telefonul din buzunar (da, am citit-o pe drumul dus-întors la/de la muncă). Nu, ăsta nu va fi un review, nici măcar o analiză sau un comentariu, doar am spicuit câteva pasaje care mi-au plăcut mult de tot, pasaje pe care le voi înșirui mai jos. Scopul? E o carte prea faină ca să nu o citești! Mă rog, bărbații misogini, introvertiți, macho, petrecreți se vor regăsi în personajul princpial și vor râde pe sub mustăți atunci când vor citi. Cumpărați-o, merită și e și ieftină 🙂
Am mai spus că sunt omul din subteran, adică Metrorex e prietenul meu chiar și atunci când întârzie ca o pipiță la prima întâlnire, dar uneori tre să mă mai văd și cu amicii 178 și 41. Azi, fiind duminică, deci vine pachetul de la mama de acasă, a trebuit să iau 178-ul până la autogară.
1. Scoți mâna stânga din buzunar ca să te uiți la ceas -> afli ce oră e
2. Scoți telefonul din buzunar ca să te uiți la ceas -> termini doua nivele de Angry Birds, uploadezi o poza pe Facebook, dai doua like-uri, trei comentarii, scrii un tweet, verifici mailul, se duce un sfert de oră și bagi telefonul în buzunar. După care îți aduci aminte că voiai să vezi cât e ceasul, așa că mai scoți o dată (scurt și rapid) telefonul din buzunar. Sau poți repeta primul pas.
Mă rog, al doilea, după Andi Moisescu zis și #BravoAndi între prieteni. Am fost aseară la Grand Cinema Digiplex unde am mers cu papionul pe sus, cu nasul nu se cade. Am făcut slalom printre niște draguțe fete japoneze, m-a păcălit un iluzionist, mi-a transformat bancnota mea de 1 leu într-una de 10, mi-a dat-o înapoi pe cea de 1 leu, bineînțeles (zgârcitul). Am vrut să bag o dedicație, dar băieții de la Mandinga au cântat doar instrumental, dar frumos. Vorba multă, plictiseala cititorului, așa că am furat de la băieții de la mahmur.info filmările de aseară.
Într-o țară arhiplină de prințese de bonton
Mă autoproclam rege, așezat pe al meu tron.
Și apoi, la fel de simplu c-al prințesei silicon,
O să am în loc de sceptru, ‘n drepta mână, un iPhone.