Bilete concert Robbie Williams • București, Piața Constituției, 17 iulie 2015

Știam de ceva timp, însă nu puteam spune că azi va fi confirmat concertul Robbie Williams. Acum e oficial, ne vedem pe 17 iulie în Piața Constituției din București. Bilete vor fi disponibile începând de azi, ora 16:00, pe eventim.ro. Prețurile sunt următoarele:

Citește mai multBilete concert Robbie Williams • București, Piața Constituției, 17 iulie 2015

Concert Eminem și Rihanna în România (2015)

Zvonuri despre Rihanna au mai fost, la Eminem nici nu mă gândeam că va veni vreodată în România (cel puțin nu acum, în tinerețe), dar uite că turneul european al celor doi bifează și țara noastră. Momentan nu se pot cumpăra bilete (ar fi fost și culmea, niciun organziator de la noi nu a sărit să se laude), dar se pot face precomenzi aici. Acum sper să fie totul pe bune 😀

Citește mai multConcert Eminem și Rihanna în România (2015)

Desperados Wild Dirt Party la Brașov

Sâmbătă, 25 octombrie, mă întorc în frumosul Brașov ca să-mi fac un selfie cu literele de pe munte. E posibil să și ningă, așa că nu m-ar deranja absolut deloc o bătaie cu zăpadă, în luna octombrie. Dar nu vin singur la poalele muntelui Tâmpa, ci alături de o gașcă faină de bloggeri și instagrameri puși pe petrecere! Nu pe trecerea de pietoni, ci chiar prin pădure ne vom aventura, pe lângă rideri renumiți (cică vine și unul, Simone Albergoni, dublu campion mondial la enduro).

Citește mai multDesperados Wild Dirt Party la Brașov

Kumfu la Deborah De Luca @ Casa Presei Libere 26.09.2014 Bucharest (video)

Până acum câteva luni, când am văzut niște clipuri faine cu DJița italiancă, habar n-aveam de existența ei. Eh, tipe faine (care să mixeze) mai sunt, dar Deborah pune chiar bine rău. Nu mai fusesem de ceva timp la o clubăreală de genul și parcă deja am îmbătrânit, media de vârstă fiind bine sub 25 de ani. Mi-a plăcut că erau mulți jandarmi prin zonă, bodyguards la fel, atmosferă decentă, atât timp cât te simțeai bine cu gașca ta.

Citește mai multKumfu la Deborah De Luca @ Casa Presei Libere 26.09.2014 Bucharest (video)

Kumfu #DesperadosWildKite – petrecerea de 24h din Vama Veche

După cum ziceam, urma să petrec pentru prima oară în Vama Veche, și nu oricum, ci 24 de ore încontinuu! Berea Desperados și-a propus să iasă din tipare, să-și dea eticheta jos și să rămână doar în pantaloni scurți de baie – adică ținuta de care aveai nevoie pentru dans pe plaja, dat cu kite-ul pe valurile mării ori ciocnit o bere rece cu tequila.

Citește mai multKumfu #DesperadosWildKite – petrecerea de 24h din Vama Veche

Petrecem 24 de ore în Vama Veche la Desperados Wild Kite

După ce în iunie am petrecut o zi întreagă pe ponton, în Snagov (1, 2), acum a venit timpul să mutăm petrecerea la mare, pe plajă, pe apă, pe bar, pe șezlonguri, pe mese, peste tot. Asta pentru că urmează o nebunie de 24 de ore fix în Vama Veche!

Citește mai multPetrecem 24 de ore în Vama Veche la Desperados Wild Kite

Kumfu la #LibertyParade 2014

Bine. Bine de tot! După ce până anul trecut am refuzat să merg la vreun Liberty Parade, acum realizez ce am pierdut: cea mai mare petrecere de muzică dance din România și poate și din zonă! Din exterior, Ionuț Bunescu, cel care nu mai fusese la #libertyparade, credea că sunt numai dubioși, cocalari, oameni care fluieră, costumați, bețivi ș.a.m.d. Sunt și de ăștia, ca peste tot altundeva, dar dacă ai gașcă ok, nu mai contează restul (la fel, ca peste tot). Însă, când vezi de sus, de pe scenă, cei cei peste 70.000 de oameni, ți se cam ridică tot părul de pe tine! Frațiwoare, sunt de două ori mai mulți oameni decât are orașul meu natal (Curtea de Argeș)! Zeci de mii de wați pentru zeci de mii de oameni! Și asta pe moca. De 14 ani încoace.

Citește mai multKumfu la #LibertyParade 2014