A fost anunțată a 11-a ediție anuală a GPeC – Gala Premiilor eCommerce, ce va avea loc în noiembrie 2016, însă până atunci mai sunt câteva luni presărate cu multe evenimente, primul fiind GPeC Summit, pe 25-26-27 mai 2016, unde puteți veni și voi, pentru că am un concurs simaptic, mai jos.
Nu găsim un avion în Apuseni și mor oameni, unii sfârșesc înecați în lacul Siutghiol, 64 pleacă din club direct spre ceruri, alții pică secerați pe teren și mor cu zile, pardon, cu minute. Majoritatea românilor vor concluziona că așa e la noi, n-ai ce să faci, ce așteptări ai putea avea. Ne cunoștem sistemul ăsta corupt care ne omoară mărunt, dar cel mai tare mă doare că ne doare în pilulă și ne ascundem în case și în fața monitoarelor… că dacă e vorba de protestat, mai nimeni nu iese în stradă, să o facă alții!
Acum, că ți-am captat atenția cu titlul, zi-mi și mie cum e posibil să găsești sume de cel puțin 50 de lei în haine mai vechi, pe care nu le-ai mai purtat de câteva luni, poate chiar un an? Găsesc cel mult monede sau 1-5 lei, în cel mai bun caz. Nu-mi explic cum poți să uiți de niște zeci sau chiar sute de lei, tre să fii ori prea bogat, să nu știi câți bani ai la tine, ori prea indiferent, prea uituc, prea aiurit, prea dezordonat, prea nu mai știu cum, ca să uiți cu totul de 50 de lei, de exemplu.
Îmi place să respect și mă tot agăț de regula jurnalistică învățată în prima zi de facultate “maxim de informație, cu minim de cuvinte” astfel încât se pupă perfect cu puținul timp pe care îl am, de cele mai multe ori, destinat scrierii de articole. Acum a venit o provocare, de la băieții de la Proconsul, care împlinesc 17 ani, culmea, cam câți am și eu de prezență pe internet.
DOOM a fost primul meu joc cu pac-pac pe care l-am experimentat pe PC-urile 486 din școala generală. Ba chiar primul pe care l-am jucat și în rețea, mergea să faci deathmatch, dacă te sincronizai perfect și apăsai start, în același timp, de pe maximum 4 calculatoare.
A trecut și Paștele, ba chiar s-au dus și spoilerele din episodul 2 din #GoT, și de abia acum am apucat să văd câteva dintre sutele de chestii pe care le-am salvat, pe Facebook. Și tot ce pot spune despre Prince (pe lângă clișeicul RIP) e că Adam și Fallon au zis-o perfect. Scurt pe doi. Adam cântă, Fallon spune o poveste care ne arată nouă, românilor, încă o dată, cum se face televiziunea și cum la ei se poate, fără țâțe, cururi, maneliști și scandaluri, deși “americanii e proști”. Mă rog, am deviat puțin… pentru Prince, press play:
Acum câteva săptămâni scriam de ce Snapchat nu va prinde în România. M-au contrazis mulți, alții m-au susținut, în comentariile de la share-ul de pe Facebook. Însă acum apare povestea asta din State, care vine să-mi întârescă opinia, dar, în același timp, să-mi și dea cu ea peste ceafă, aratându-mi că se pot întâmpla chestii super mișto pe Snapchat. Iar eu zic, da, dar nu la noi. Mă rog, uitați de Tinder, chiar și de româneasca aplicație Intersect și priviți ce poveste de dragoste a ieșit, pe Snapchat:
Avem echipă, avem valoare? Sună mai bine când ai două echipe, una de bloggeri, una de cititori. Treaba a stat cam așa, am avut o echipă fenomenală de cititori, a câștigat competiția de Bowling și s-a clasat pe locul 3 pe podiumul final. În schimb, a mea echipă de bloggeri (cu 3 fete și un singur băiat în afară de mine) s-a descurcat … onorabil, să zicem :))
De mult mă bătea gândul să testez un smartwatch, să văd cum m-aș obișnui cu el. Așa că prietenii de la Orange mi-au trimis un Pebble Time Round, să-l testez vreo două săptămâni. Prima impresie a fost că e prea mic, diametrul fiind de doar 38 de mm, față de 42 cât are ceasul meu clasic (apropo, băi B&B, 75 de lei o schimbare de baterie???). Dar acum parcă-mi va lipsi smartwatch-ul de la mână, m-am obișnuit să citesc sms-urile de pe el, să răspund la apeluri, dacă am telefonul în buzunar și căștile în urechi – avantaj: acum pot să văd și cine mă sună, înainte de a răspunde de la căști.
Pentru că astăzi, în București, este o vreme fix londoneză, mi-am asortat încălțările cu ale donniței mele și am plecat prin oraș cu niște treburele. Și cum așteptam noi, sub o umbrelă, am scos repede telefonul și am făcut o fotografie tenișilor noștri din cauciuc. N-a durat prea mult până când mai multe persoane ne-au întrebat ce fel de teniși sunt și de unde i-am luat – se pare că sunt mai interesanți decât credeam noi. Cel puțin eu mi i-am luat fix pentru ploaie, ba chiar nu credeam că arată și bine, din cauciuc fiind.