Probabil prima manea la un radio comercial

Mă rog, nu e chiar manea-manea, nici trapanea, ci mai degrabă rap cu refren manea. Se vede mâna lui Connect-R la muzică și orchestrație, iar flow-ul lui Johny Romano, în engleză, este peste ce reușesc majoritatea vedetelor pop mioritice. Dar sunt niște chestii de finețe, care poate că nu vor ajuta prea mult piesa: dezacordurile din refren (chiar dacă sunt făcute intenționat), lipsa lui Connect-R (care putea să cânte și el măcar două versuri), iar dacă refrenul era și el în engleză, nu combinație de țigănească și română, poate că intra pe bune în playlist-urile radiourilor locale și nu numai, căci Johny Romano, în piesa Na Janau, e un fel de Jason Derulo autohton (nu glumesc).

Citește mai multProbabil prima manea la un radio comercial

Știm când au loc Neversea & Untold 2022, acum începe goana după cazări

Dacă suntem cuminți, ne facem dozele necesare și nu ne mai lovește alt val, poate că rata de incidență va fi din nou sub 2 la mie, ca să ne putem bucura de festivalurile de la noi din țară. Probabil va fi și primul an în care voi ajunge la Electric Castle, așa că haida să facem și fim bine, căci sigur nu ne dorim terase și restaurante închise la ora 21:00, la vară (asta doar printre alte restricții). Mai jos găsiți detalii despre prețurile biletelor la Neversea și Untold 2022, dar și câteva cazări de juma de miliard de lei vechi + recomandări de cazări testate.

Citește mai multȘtim când au loc Neversea & Untold 2022, acum începe goana după cazări

Doamna Șoșoacă x Noaptea Târziu – Vacc|n

Probabil știți noua piesă a lui Spike, Zeu, sună bine de tot, ba chiar are și un remix foarte mișto, făcut de DJ Killer. Dar cea mai recentă adaptare este cea a băieților de la Noaptea Târziu, care au făcut o parodie. A ieșit Vaccn, a depășit 200.000 de vizualizări în 24 de ore, e pe locul 10 în Trending pe YouTube, iar cea mai tare chestie e că doamna senator Șoșoacă a dat share clipului, ba chiar le-a mulțumit celor de la Noaptea Târziu.

Citește mai multDoamna Șoșoacă x Noaptea Târziu – Vacc|n

Cea mai faină reclamă de Crăciun 2021

După ce și anul trecut au dat cu nisip în ochi, Coca-Cola revine cu o reclamă de Crăciun superbă. Asta e ceea ce aștept de la un Christmas Ad, dacă tot e primul an în care reclama de Crăciun de la John Lewis nu m-a impresionat. Emoție, familie, împreună, magie reală… foarte-foarte fain executat, Coca-Cola! (fan de mic, se știe)

Citește mai multCea mai faină reclamă de Crăciun 2021

Recomandare de încărcătoare USB-C cu Power Delivery (Type C PD 18 / 25 / 33 W)

Hai noroc, pregătiți de Black Friday, cu buzunarul ăla bun, produsele adăugate la favorite și notificările pornite? Bun, că eu nu știu exact ce îmi voi cumpăra, mai ales că vineri, 12 noiembrie, o să cam fiu prins cu moderarea unui eveniment (aruncați un ochi pe pagina mea de Facebook, dis de dimineață). Între timp, dacă tot mi-am cumpărat niște chargere/încărcătoare cu USB-C / Type C, cu Power Delivery (PD), zic să vă spun și vouă, că poate aveți nevoie.


Citește mai multRecomandare de încărcătoare USB-C cu Power Delivery (Type C PD 18 / 25 / 33 W)

Reducerile de Black Friday la Fashion Days (10 noiembrie 2021)

Azi a avut loc conferința de presă Fashion Days în care au fost anunțate detalii despre reducerile de Black Friday. Mai jos găsiți toate informațiile importante, însă cea mai tare chestie pe care am auzit-o a fost faza cu românii care așteaptă Black Friday ca să-și cumpere UGG, căci atunci găsesc cizmele celebre la un preț decent. Am râs cu sunet, dar cam așa e, mulți dintre noi așteptăm reduceri (de Black Friday sau nu) pentru a ne cumpăra anumite produse. Eu tot amân momentul în care să dau banii pe o geacă lungă, cu glugă, North Face, Columbia, ceva cu puf, dar pandemie fiind, work from home, alea-alea, nu voi merge prea mult pe jos nici iarna asta, așa că amân pentru la anul, nu de alta, dar ce-mi doresc eu costă bine peste 1.000 de lei, la reducere. Voi ce haine pândiți de Black Friday?

Citește mai multReducerile de Black Friday la Fashion Days (10 noiembrie 2021)

Andia – Sfârșitul lumii * #PeRepeat [12]

Probabil o știți pe Andia, din colaborările cu DJ Project sau Spike (ea a dat și vocea din Salcâmii, deși nu multă lume știe asta). Între timp a scos și piese solo, nu pot să spun că sunt fan, dar timbrul ei e cu adevărat special și nu zic asta pentru că Marian, manager-ul ei, îmi e prieten – știe că sunt sincer, mai ales cu el. Dar, frățiwear, cum e piesa pe care a cântat-o în premieră la Virgin Radio! Trei milioane de vizualizări, în două săptămâni, și e un live de la radio, nu clip oficial sau ceva. Nu mai pusesem de ceva timp o piesă pe repeat, dar a meritat așteptarea.

Citește mai multAndia – Sfârșitul lumii * #PeRepeat [12]

Trailere noi: La Casa de Papel Partea 5: Volumul 2 / Tiger King 2 / The Witcher: Sezonul 2 / Narcos: Mexico | Sezonul 3

Dacă tot se întunecă mai devreme, avem mai mult timp de Netflix & … chili peppers, ca să nu dăm play pe burta goală. Iar finalul de an se prezintă bine, măcar la capitolul seriale. Avem așa, pe 5 noiembrie apare al treilea sezon din Narcos: Mexico, apoi pe 17 noiembrie – Tiger King 2 (cine s-ar fi așteptat?), pe 5 decembrie aflăm cum se încheie jaful salopetelor roșii, în ultimele 5 episoade din La Casa de Papel, iar pe 17 decembrie avem și al doilea sezon din The Witcher. Și cam atât, că apoi trecem la seriale și filme de Crăciun.

Citește mai multTrailere noi: La Casa de Papel Partea 5: Volumul 2 / Tiger King 2 / The Witcher: Sezonul 2 / Narcos: Mexico | Sezonul 3

Donerboom – doner bun și un desert de 1000 de puncte

Și ce mai faceți, tot acasă, tot acasă? Dar ceva diferit ce mai punem pe masă? Cam așa am ajuns la Donerboom, căci voiam de prin vară să le testez preparatele, însă în perioada asta… timpul nu mi-e cel mai bun prieten, așa că ori gătim iute ce avem prin casă, ori comandăm ceva din proximitate. Așa că dacă nici voi nu mai știți ce să comandați, am o sugestie mai mult decât decentă.

Citește mai multDonerboom – doner bun și un desert de 1000 de puncte

House of Gucci, probabil cel mai așteptat film din 2021

Probabil cu toții am văzut mai toate filmele noi de pe platformele de streaming, așa că orice producție mare e așteptată cu popcornul la gură orice cinefil. Iar House of Gucci pare să promită a fi unul dintre filmele de excepție ale acestui an. Joacă și românca Mădălina Ghenea (în rolul Sophiei Lauren) alături de Lady Gaga, Adam Driver, Jared Leto, Jeremy Irons și Al Pacino, iar regia aparține lui Ridley Scott. Dacă n-ați văzut încă primul trailer, îl găsiți mai jos, alături de cel de-al doilea, lansat vineri.

Citește mai multHouse of Gucci, probabil cel mai așteptat film din 2021