Am puțin peste 27 de ani, așa că, la un simplu calcul reiese faptul că am petrecut, până acum, fix 26 de Crăciunuri, toate acasă la Curtea de Argeș. Indiferent de ce program am avut, mi-am făcut timp să ajung la casa părintească, acolo unde mă simt cel mai bine, acolo unde, an de an, în ajun, ardeam de nerăbdare să o aud pe mama cum mă striga să vin să o ajut la împodobirea bradului. Era un ritual, în fiecare an, bradul nu era împodobit fără mine. Ajutat de soră, de mamă ori de amândouă, eu eram cel care de abia aștepta să pună globulețele, steluța din vârf, bomboanele de pom care se bucurau de prea puțin timp pe crengi – recunosc, în fiecare an, lăsam  în brad doar ambalajele de la bomboane.