Am mai testat 5 burgeri din București (video)

După blind test-ul făcut data trecută, acum am jurizat alți burgeri, cinci la număr, care au fost menționați de comunitate, în comentarii la vlog-ul lui Marian. De data aceasta nu ne-am mai acoperit ochii, ci am testat și jurizat adevărat (#seștie).  Se pare că iar am fost puțin cam dur (heh), din câte văd prin comentarii: ba că sunt ca profesorul care strică mediile elevilor, ba că lucrez la Hard Rock Cafe, ba altele, dar mă bucură faptul că unii au apreciat că sunt un jurat corect, atent la detalii sau că am făcut mușchi și îi fac în ciudă lui Iohannis (captură, mai jos, pentru ilustrare) – neah, sunt doar fit, dacă scap de burtă, dar mulțumesc pentru apreciere, așa se întâmplă când port un tricou de acum 8 ani :)) – l-am purtat special pentru acest episod, altfel nu mai e chiar mărimea potrivită.

Citește mai multAm mai testat 5 burgeri din București (video)

Mi-am instalat detectoare de fum, ceea ce vă recomand și vouă

De când cu pandemia și statul acasă, am tot cumpărat una, alta, pentru apartament. Am mai povestit despre asta (uscător de rufe, aparat de curățat cu abur și altele), iar cea mai nouă achiziție a constat în detectoare de fum, după ce am tot amânat montarea lor.

Citește mai multMi-am instalat detectoare de fum, ceea ce vă recomand și vouă

Tot ce trebuie știi despre vaccinarea anti Covid-19

Hai noroc și la mulți ani, că asta vă doresc tuturor, sănătate cu de toate. Și, cât de curând, să uităm de măști, distanțare socială, restricții și altele mai grele pe care nu le mai menționez. Da, am spus-o încă dinainte de apariția vreunui vaccin, mă voi imuniza imediat ce voi avea dreptul/posibilitatea, o voi face pentru mine, familia mea, prietenii mei, colegii mei și pentru toți cei din jurul meu. Mai jos, am strâns câteva informații oficiale, pe care cred că e bine să le vadă cât mai multă lume, chiar și unii dintre apropiații mei, care nu prea ar vrea să se vaccineze.


Citește mai multTot ce trebuie știi despre vaccinarea anti Covid-19

Războiul celui mai bun burger din București 2021

Încerc să îmi calmez nervii, văzând câtă carne primește Mariciu la vlog-ul pe care l-am filmat în weekend, în care am testat Cei mai bun burgeri din București, legați la ochi. Dacă burger-ul care a primit cele mai mici note nu prea a făcut cunoștință cu carnea, băieții bagă carne în frigiderul lui Marian, încercând să apere onoarea The Burgr Factory. Desigur, topul este unul personal, subiectiv, în urma unui blind test făcut pe doi dintre burgerii noștri preferați, plus unul decent și cel care are parte de cel mai mult hype, reclamă, videoclipuri cu vedete online și toate cele, The Burgr Factory.

Citește mai multRăzboiul celui mai bun burger din București 2021

Cum a devenit Lambrusco vinul meu preferat

Am mai scris eu că la aproape 34 de ani nu știam că un aparat de aer condiționat obișnuit nu introduce aer proaspăt de afară și au sărit să mă sfâșie în comentarii toți judecătorii internetului, români care se pricep la toate, dar sper că scap mai ușor de data aceasta, când voi spune că de abia în ultima zi din 2020 am băut Lambrusco pentru prima oară și a devenit instantaneu vinul meu preferat.

Citește mai multCum a devenit Lambrusco vinul meu preferat

Vă rog și eu ceva, NU mai postați Instastories în timp ce conduceți!

Am și eu ceva pe suflet și tot am amânat să postez articolul ăsta. Inițial le-am scris în privat unor creatori de conținut cu sute de mii de urmăritori, apoi am renunțat, că nu par decât un bătrânel cicălitor. Dar vă rog eu (pe toți), nu mai postați Instastories când vă aflați la volan, în trafic. Chiar atât de ocupați sunteți încât nu aveți timp să vă filmați trei-patru clipuri de câte 15 secunde decât atunci când conduceți?

Citește mai multVă rog și eu ceva, NU mai postați Instastories în timp ce conduceți!

Care sunt zilele libere în 2021

Și, cum a fost prima zi de muncă din 2021? Probabil work from home pentru mulți dintre noi, dar zic să sperăm la un an mai bun și la zile libere pe care le putem folosi cu talent, nu ca în 2020 când majoritatea doar am luat o pauză de la job și atât, că de plecat, nu prea. Mă rog, noi am avut 4 zile de concediu în 2020-pandemic, când am fost pentru prima oară în Delta Dunării și, din fericire, ne-am bucurat de “concediu mare” la începutul anului, în ianuarie, când am fost în Mexic, pe atunci fiind feriți de coronavirus. Sper că v-ați păstrat zile de concediu de anul trecut, în speranța că ne vaccinăm cât mai repede și revenim treptat spre noul normal, nu de alta, dar majoritatea zilelor libere legale din 2021 pică în weekend.

Citește mai multCare sunt zilele libere în 2021

Trei mashup-uri cu melodiile anului 2020 #FoarteTareFrate

2020 e pe sfârșite, din fericire, iar DJ Earworm a mashup-uit obișnuitul mix de la sfârșit de an, cu cele mai bune piese pop comerciale. Opriți-vă din tot, apăsați play și bucurați-vă de cele 197 de secunde rezultate în urma a multă, multă muncă. Iar anul acesta, am mai găsit alte două mixuri cel puțin la fel de mișto, atât audio, cât și video. Enjoy!

Citește mai multTrei mashup-uri cu melodiile anului 2020 #FoarteTareFrate

Cele mai bune(sciene) din 2020

Pentru că ne apropiem de finalul acestui an “minunat”, am decis să fac repede o retrospectivă a celor mai bune articole din 2020, de la filme la muzică, de la glume la mâncare, de la pandemie la votare. Mulțumesc pentru vizite, rămâne să ne www, sms, tw, fb etc și în 2021, xoxo! Pentru că sigur mai aveți cumpărături de făcut și seriale de văzut, trec direct la listă:

Citește mai multCele mai bune(sciene) din 2020

Pandemia a impulsionat vânzările de lumânări parfumate

Dacă tot stăm acasă din martie, multe dintre cumpărăturile făcute în această perioadă (mai mult online, desigur), au fost pentru casă, normal. Noi ne-am schimbat mașina de spălat, ne-am luat și uscător de rufe, aspirator, aparat de curățat cu aburi și… foarte multe lumânări parfumate. Diana e de vină, dar recunosc, am ajuns să îi mai bat și eu câte un apropo, gen “nu mai luăm și noi o lumânare nouă?”.

Citește mai multPandemia a impulsionat vânzările de lumânări parfumate