CaTrenul de la 9 (Ep.64 – Nimic)
Cafeaua-i pusă în ibric,
Lângă este un senviş mic
Şi nişte zăhăr, doar un plic
Casa e goală, nu-i nimic.
Cafeaua-i pusă în ibric,
Lângă este un senviş mic
Şi nişte zăhăr, doar un plic
Casa e goală, nu-i nimic.
Nu ştiu cine-o fi de vină
C-aş mânca o savarină
Nu mă gândesc la prostii
Ci la prăji, da, copii?
Binecunoscutul gigant american, Apple, a anunțat exact în ziua lansării terminalului iPhone 5 faptul că-l va acționa în instanță pe așa numitul Adam după ce acesta ar fi încălcat câteva patente și clești ai companiei din Satan Francisco. Se pare că, după victoria împotriva celor de la Samsung și acționarea în instanță a unui magazin alimentar, a venit momentul ca un om, o persoană fizică să fie ținta unui proces usturător intentat de urmașii lui Steve Jobs.
Doar aproape trei milioane de vizualizări în mai puțin de două zile pentru lecția de dans primită de iubita adolescentului din mine, Britney Spears. Da, tot despre Gangnam Style e vorba, că doar el, PSY, poate fi vedeta acestui an pe YouTube și, de ceva timp, și prin SUA. Enjoy 🙂
Heh, ce fain, mi-aduce aminte de isprava noastră de anul trecut de Dragobete 🙂
Mamă, ce de suporteri, ale, ale, ale,
Dar nici măcar unul la Universitate,
De ce accentuez ultimele silabe,
Nuştu, da-i patru zero, ole, ole, ole!
Ești din/prin București? Circuli des cu metroul? Ai abonament? Da, din ăla de 62 de călătorii cu prețul majorat de la 35 la 50 de lei? Ai un astfel de abonament în portofel/buzunar? Nu-l scoate acum, ci zi-mi dacă ai observat că e o reclamă exact în mijloc.
Să ştii că e ok dacă iar nu ai luat bacul
Şi n-o să dai la nicio facultate,
Dar, din păcate, tu vei fi băiatul
Ce-ntreabă „să fie mare cu de toate?”
Nu cred că e cazul să mai spun cine e PSY, cel care m-a făcut să-mi schimb și ringtone-ul. Coreeanul a devenit în mai puțin de două luni atât de celebru, astfel încât impresarul lui Justin Bieber și al donșoarei Carly Rae Jepsen l-a adus în SUA pentru a semna un contract cu el. Melodia Gangnam Style e pe locul 5 în topul celor mai virale clipuri de pe YouTube (100 de milioane de vizualizări în 52 de zile). Acum am văzut înregistrarea de la premiile MTV (VMA 2012) de unde am decupat apariția starului coreean. De observat reacția celor din public, mai ales a donșoarei Katy Perry.