Steaua sus răsare 2011

      Se știe prea bine că în ajungul Crăciunului, copiii merg cu Steaua, până și eu am mers când eram mic și tare mândru eram de banii câștigați după o noapte de răgușeală. Însă aseară s-a întâmplat ceva inedit în capitală, peste 1000 de copii au fost internați la Spitalul de Urgență Floreasca în urma unor lovituri primite cu bestialitate. Cadrele medicale susțin că minorii au declarat că erau la colindat cu Steaua prin zona Ștefan cel Mare, iar cei care le-au deschis ușile pentru a le primi vorba caldă și colindul cel lin i-au bătut crunt imediat după ce au început să intoneze primul vers “Steaua sus răsare…”. De asemenea agresorii le-au furat toți banii și i-au pus să țipe “Hau-hau-hau” după care le-au închis ușa în nas spunându-le “Beee, calicilor, la muls oile cu voi!”. Poliția deja i-a reținut pe câțiva dintre agresori, aceștia din urmă declarând că pentru dinamovișiti obiceiurile sunt sfinte, până și de Paște ei vopsesc ouăle roșii doar pe jumătate pentru a fi în nuanțele clubului mult iubit.

Andreea, ai legătura!

Citește mai multSteaua sus răsare 2011

Secret Santa 2011

         Cui nu-i place să primească daruri? Aud? Și cu atât mai bine dacă sunt mai multe și mai felurite, iar când nici măcar nu știi de la cine e cadoul, parcă sentimentul desfacerii ambalajului (a se înțelege sfâșierea într-o fracțiune de secundă) e mai intens. Anul acesta Moș Crăciun cel Secret a fost mai darnic și cu triplă personalitate.

 

1. Secret Santa #dinRomânia – Gașca Redescoperă România s-a reunit la iLeo și a lor petrecere românească de Crăciun unde am dansat de ne-am rupt încălțările pe muzica celor de la Mahala Rai Banda, iar apoi am răgușit cântând alături de cei de la Trupa Veche. Cadoul primit aici a fost papionul de mai jos pe care de abia aștept să îl port cu proxima ocazie.

 

 

2. A fost mega petrecerea Bloggers Secret Santa Party despre care am scris aici și unde am primit minunatul calendar cu câte-o poziție pe zi pentru tot anul 2012.

 

 

3. Azi am făcut schimb de cadouri secrete și la job unde am primit de la un coleg cosmoteist un glob cu zăpadă sclipicioasă și un Moș Crăciun cu suport de lumânare.

 

X. Nu, nu e 4, ci X, pentru că am zis deja faptul că Moș Crăciun cel Secret a avut triplă personalitate anul acesta, dar am lăsat la sfârșit ceva special. Tot spuneam eu mai în glumă, mai în serios că vreau cadou de ziua mea domeniul bunsexu.ro și să fie redirecțonat către bunescu.ro. N-a fost de ziua mea, dar a venit acum când nici nu mă așteptam, mai ales de la un om cu care am petrecut prea puțin timp pentru a-mi face un astfel de cadou. Chiar ziceam că mi s-a dovedit că nu e chiar așa negru online-ul ăsta unde mulți nu mă înghit nici cu lămâie din cauze pe care nu mi le pot explica, de fapt nici nu am dat cuiva vreodată un motiv în acest sens. Îmi doream o anumită marcă de ceas de ziua mea, n-a fost să fie, mi-am luat altul singur, îmi doream și x, y, z, dar domeniul bunsexu.ro nu era prin whishlist-urile mele mintale și tocmai de aceea am rămas profund impresionat, că surprins e prea puțin spus. Respectele mele și mulțumesc frumos, colegu’!

Citește mai multSecret Santa 2011

O, brad frumos–varianta hipsterilor

O, joint frumos, o, joint frumos,

Cu cetina tot verde.

Tu ești ierbarul credincios

Ce frunza tot și-o arde.

O, joint frumos, o, joint frumos,

Cu cetina tot verde.

O, joint frumos, o, joint frumos,

Verdeața ta îmi place.

Cand o revad sunt bucuros

Si vesel ea ma face.

O, joint frumos, o, joint frumos,

Verdeața ta îmi place.

O, joint frumos, o, joint frumos,

Cu frunza despicată.

Mă-nalți la cer tare haios

Si mă amuzi îndată.

O, joint frumos, o, joint frumos,

Cu frunza afumată.

Citește mai multO, brad frumos–varianta hipsterilor

Nenea, dai si mie o carte?

       Nu, titlul nu e la mișto, chiar vreau o carte! Împrumut, bineînțeles, dar vreau o carte care te-a făcut să îți muști buzele în metrou ca să nu râzi de nebun, vreau o carte amuzantă, funny, intelegentă și care să aibă toate celelalte calități pe care le înșiruiește o candidată la miss. Vreau să chicotesc așa cum o făceam când citeam în copilărie Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi! Ce zici, mă ajuți?

Citește mai multNenea, dai si mie o carte?

Ultrascurte [6]

  • NOKIA? [9GAG]
  • De la Cabralam aflat de o aplicație suuuper tare numită PETRE (CERE) – care îți calculeaza tot ce ai nevoie pentru un party reușit. Exemplu: am gândit un chef de cinci ore cu 10 fete și 10 băieți, aplicația mi-a calculat că am nevoie de 60 de beri, 4500g de chipsuri, 4500g de nachos, 1500g de fistic, 1500g de alune, 2500g de covrigei și 4500g  de floricele. Bonus ai și hituri în cazul în care nu vrea niciun prieten să mixeze melodii de pe Youtube. Parteeeah!
  • Dacă tot ninge puțin prin București, LET IT SNOW!
  • Anca Bundaru a dat azi link-ul ăsta cu nouă reclame cu efecte de pici! Cea de la CANAL+ e e preferata mea (adica asta).
  • Marian Dorobanțu a făcut un scurt rezumat al activității Innei odată cu atingerea cifrei de 4 milioane de fani pe Facebook.
  • Bancul zilei, cu 25 de like-uri până acum, este Bancul realităţii româneşti
  • Livingul e noua discotecă [aici]
Citește mai multUltrascurte [6]

Mission Impossible 4–Ghost Protocol

  • Post author:
  • Post category:film
     Mai întâi apeși AICI, va lua autoplay și în timp ce asculți, vei citi și despre cum a fost la film. Nu, nu e imposibil de povestit, deși la cât de obosit eram când am ajuns la Sala IMAX de Cinema City din AFI Cotroceni am crezut ca adorm după prima explozie. Eh, n-a fost să fie, că apare Tom Cruise cel bătrânel (dar care se ține bine, bine) și după ce evadează incredibil de calm dintr-o pușcărie, iese din niște explozii imaculat ca în reclamele de la detergenți, plus că efectele deflagrației din Kremlin au fost cam slăbuțe…de, pe ditamai ecranul la IMAX se văd astfel de detalii.

 

Product placement: Apple fără număr, de la aifoane la tablete cu funcții SF. PC-uri Dell. Apoi niște Samsung Note. Diavolul chiar se îmbracă de la Prada, personajul feminin negativ strecoară niște diamante într-o geantă, iar eu mă gândeam ce valora mai mult, geanta Prada sau diamantele. Tomiță fugărește un BMW seria 6, ultimul model, dă cu el de parapeți, peste cinci secunde mașina e doar prăfuită după ce KABOOOOM, îl pierde pe cel pe care îl urmărea din cauza unei furtuni de nisip, dar nu-i bai, în nici 5 secunde, pe principiul “Cărămidă lucitoare, dă, Doamne, să fie soare!” – tanaaaa, e senin! Mai apar și alte BMW-uri, inculsiv modelul i8 – apare și în trailer-ul de mai jos.

 

  • Bugetul de 140 de milioane de dolari le-a permis luxul de a filma prin Dubai, unde Tom Cruise participă la un nou sport olimpic, 100 de metri geamuri pe Burj Khalifa.
  • Partenerul englez al lui Cruise e un english man in New York Dubai care m-a făcut să iau o decizie: când o să fiu mare nu voi vrea un Rolls, nici avion, ci un satelit, unul mic-mic!
  • Filmul e un fel de Redescoperă România Rusia, Emiratele Arabe Unite și India.
  • În India, o bună parte din acțiune are loc într-un mic-mare Bamboo. Ba nu! Bamoo plin de indieni, un palat cu telefoane pe tavă, vedeți voi! Afară, Veyroanele erau ca Loganele.
  • Tom cade pe o mașină de la vreo 10 metri înălțime și apoi se ridică instant. E clar, s-a lovit doar la ceas și la catarama de la curea.
  • O valiză “nucleară” devine ghinda din Ice Age, ca la final săăă….
Citește mai multMission Impossible 4–Ghost Protocol