Recapitulare [ultima săptămână]
În provincie se dă startul la party de vineri, mai rar de joi, dar la capitală nu ai nevoie de o zi anume pentru că poți petrece luni la fel ca sâmbătă. Deci, să le luam pe rând.
În provincie se dă startul la party de vineri, mai rar de joi, dar la capitală nu ai nevoie de o zi anume pentru că poți petrece luni la fel ca sâmbătă. Deci, să le luam pe rând.
A fost odată ca-n arenă / A fost ca niciodată / Dintre pistoalele rusești / Un Robocop, măi tată! Da, despre mine vorbesc, voi demonstra cu poze mai jos. Ce e mai important e că începând de azi sunt în posesia Free Pass-ului de la Laser Maxx, adică timp de o săptămână eu alături de încă cinci prieteni, followerși de pe Twitter, friendși de pe Facebook, cititori ai acestui blog ne vom duela prin arena întunecată și de mine peste tot populată. Daca până acum cei trei Tunaru, Pripas și Auraș au ocupat arena de la City Mall, eu voi merge la cea de la AFI Palace Cotorceni pentru că Militari rullz, după cum bine se știe. Prima rundă va fi probabil sâmbătă pe zi, dar începând de luni cred că merg în fiecare seară, dacă dorește cineva să-și ia bataie laserială de la mine să spună acum sau să tacă pe veceu vecie! Deci? Ne vedem în arenă?
Știu că e frig, știu că va fi “fleoașcă” pe jos și știu că Rudolf ar fi invidos pe nasul meu roșu. Mai știu că sunt unul dintre ochelariștii care se enervează la maximum când intră la metrou și lentilele se aburesc parcă în ambiție, dar vine Crăciunul, vin sărbătorile de iarnă care pentru mine au însemnat dintotdeauna o reuniune de familie.
Era vara lui 2008, una dintre cele mai călduroase… eh așa sunt toate verile caniculare “cele mai cele” până când vine toamna cu tot cu Nichita Stănescu și mai domolește gradele din termometre. Să revenim la vară, era iulie, nici nu trecuseră zece zile de când susținusem examenul de licență și mă bucuram de ultima vară petrecută acasă la Curtea de Argeș. Petrecusem trei ani prin sălile Universității din Pitești unde am învățat cu ce se mănâncă jurnalismul (nu, nu cu pișcoturi). Trei ani de practică prin redacții, de colaborări prin presa scrisă și de moderat matinalul la radioul local, trei ani care au zburat și care mi-au oferit baza pentru a veni la capitală. Mutarea de tot în București era stabilită pentru septembrie-octombrie, dar, după cum spuneam, în a zecea zi după licență mă bălăceam într-o piscină la umbra unui cocktail cu umbreluță și nu mă durea nici laaa rimă până când la un moment dat văd un prieten venind în fugă spre mine cu al meu telefon în mână. Telfonul suna, iar eu am răspuns din piscină “Like a boss” deși nu cunoșteam numărul care mă apelase. Long story short? O agenție de recrutare m-a apelat pentru a-mi propune un job de Customer Care Specialist la Cosmote. Asta era vineri, luni eram în București pentru primul interviu, marți la al doilea, joi aveam analizele făcute și contractul semnat, iar din 14 iulie 2008 sunt unul dintre cei peste o mie de angajați ai Cosmote România.
sursă foto
Morala: Telefoanele importante vin atunci când tu nu le auzi sau nu poți răspunde la ele! Pentru că așa a zis Murphy! Dar Murhpy a uitat că viața nu ți-o petreci singur, ci mai ai și câte-un prieten care să îți întindă telefonul.
Trailer AICI
Marți, imediat după job, am sosit în fugă la Crowne Plaza pentru a cincea ediție a Netcamp cel mai cunoscut eveniment din România dedicat antreprenoriatului online și dezvoltării proiectelor web. Fiind ajuns la ora 16.00 am prins doar workshop-ul susținut de către Vlad Stan și finala concursului Net Start-up.
Acum câteva luni dădeam din întâmplare pe wall-ul unei prietene de Shoulda, am acultat-o o dată, de două ori și apoi a început să-mi placă. Am descoperit Lady Luck, Night Air ș.a, iar ulterior le-am auzit în cluburi și după ceva timp Shoulda a intrat pe radiouri.
Aventura vibratoarelor de buzunar pe care le deținem acum a început în 1983 când a fost lansat Motorola DynaTAC 8000x, o cărămidă ce costa 4000 de dolari.
În anul 2000 Nokia lansa unul dintre telefoanele care au rămas în istorie, datorită jocului Snake, posibilității de personalizare cu Logo Operator și Ringtone Composer – NOKIA 3310. Se află pe locul 4 în topul celor mai bine vândute telefoane cu peste 126 de milioane de bucăți.
De la Motorola a ieșit pe piață și primul telefon de fitze, modelul V70, cu ecran circular și clapetă rotativă, costa 750 de dolari în 2002. În același an a fost lansat și Samsung SGH-S105 unul dintre primele telefoane cu sunete polifonice și ecran color [300$]. În 2004 Motorola mai lanseaza un alt telefon de fitze, Razr v3, care a avut un succes atât de mare astfel încât D&G s-a asociat brandului și împreună au lansat o varianta fashion aurie.
În 2006 se lansaLG Chocolate, care avea tastele de meniu sensibile la atingere, iar tastatura numerică din butoane normale. Ciocolatiul era disponibil în mai multe culori, fiind de asemenea și unul dintre promotorii telefoanelor cu mp3 player și se află pe locul 8 în topul celor mai bine vândute telefoane (peste 15 milioane de unități).
Și ajungem, inevitabil la iPhone care a fost lansat pe 29 iunie 2007, moment care a schimbat radical percepția omului asupra telefonului mobil, fără cuvinte, fără detalii, vorba unui prieten. Modelul 3GS, pe care îl dețin și eu, a fost vândut în peste 30 de milioane de exemplare până acum.
PS: Există o vorbă printre țigani: “Sunt două tipuri de mașini în lume, Mercedes și restul”, eu am adaptat-o pentru telefoane și spun că “Sunt două tipuri de telefoane în lume, iPhone și restul.”
Anul trecut s-au vândut la nivel global 1,35 de miliarde de telefoane, din care 293 de milioane de smartphone-uri. De fapt, creşterea de 35% faţă de 2009 se datorează tocmai telefoanelor inteligente. – Articol inspirat de AICI