Redescoperă România / Ziua 2

    

       A fost o noapte de miercuri spre joi, am rămas cu melodia asta în cap și am cântat-o toată ziua, eh, o murmura și colegul de cameră Ciubotaru, dar să trecem la ziua 2, începută în zori cu vizita la Muzeul de Artă din Timișoara unde o doamnă ghid ne-a vorbit foarte entuziasmată despre multele tablouri ale artistului Corneliu Baba. Sunt variate opere, toate fiind donate de către soția acestuia, multe auto-portrete, unele desene anti-comuniste, portrete ale oamenilor de rând cărora nu le contura ochii decât foarte rar, picturi din muchie de cuțit și cel mai important e că nu se grăbea deloc să-și finalizez creațiile, unele fiind terminate și după ani buni. Cel mai scump tablou este estimat la 60.000 de euro.

 

Panoramă din centrul Timișoarei

 

Mi-am găsit chiar și sculă de DJ-it în muzeu:

 

Ulterior ne-am împărțit în două grupuri, noi am ajuns la Castelul Șoimoș unde am fost invadați de gărgărițe. Greu e la castel, domne, cred că am urcat peste suta de metri de la șosea până la ruinele rămase. Mai jos o iGărgăriță, un copac minunat și un slide cu rezumatul foto al zilei:

 

 

Redescoperă România 2011 este un proiect Petrom, împreună cu BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 si Muzeul Național al Tăranului Român.

Citește mai multRedescoperă România / Ziua 2

Redescoperă România / Banat / Ziua 1

          Trei ore de somn, asta după ce visasem că nu m-am trezit și au plecat fără mine. La 7.30 decolam din Militari la bordul Duster-ului nr.4 cu Adi Mihalțianu, Roxana Bursuc și Iyli. Mi-am instalat pupitrul pe scaunul din față-dreapta și am pornit emisia Bunescu FM.

 

         A început cursa celor 600 și ceva de km: Pitești, Craiova, Strehaia unde au “TIR washing and vulcanization”, apoi din bucata mea de pâine am hrănit un Duster și un câine, în Drobeta Turnu Severin nu am putut vizita Muzeul Regiunii Porțile de Fier pentru că era închis, dar am ajuns la un alt muzeu din zona, mai exact în interiorul barajului de la Porțile de Fier 1, unde am coborât și până la nivelul turbinelor unde am aflat de la muzeograful Mariana Drăghia că Hidrocentrala Porțile de Fier 1:

 

  • este cea mai mare #dinRomânia și a treia din Europa
  • Produce 15% din necesarul energiei pentru a noastră țară / până la 50% din totalul hidroenergiei din România
  • Fiecare turbină necesită 100 de metri cubi pe secundă, în momentul în care noi vizitam erau funcționale 3 dintre cele 6, apa fiind folosită fifty-fifty cu sârbii
  • O turbină cântărește 3680 de tone, iar revizia totală durează un an
  • Energia produsă nu se stochează, ci se livrează direct în sistemul național
  • Poate produce 195 de mega watti

 

      Apoi am fost să ne potolim foamea la Pensiunea Septembrie care e exact pe malul Dunării, e o priveliște de nu îți vine să crezi că ești în România, un mic video făcut cu telefonul demonstreaza asta:

 

 

 

     Într-un final am ajuns la Timișoaraaaa, unde am făcut repede un duș și ne-am dus la Scottish pentru că ne aștepta Nebuloasa cu bere rece și balul mascat al unor studenți, am văzut nește vrăjitoare și nu numai, dar cel mai important e că m-am însurat.

 

PS: Sper ca măcar la noapte să dorm mai mult de trei ore, am zis!

PS2: Mai multe poze aici.

 

 

Redescoperă România 2011 este un proiect Petrom, împreună cu BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 si Muzeul Național al Tăranului Român.

Citește mai multRedescoperă România / Banat / Ziua 1

Cu share și like nu donezi nimic

     Nu donezi nici bani, nici din timpul tău pentru a-i ajuta pe alții la nevoie. Spam-ul pe rețele sociale ajunge să fie macabru și nici măcar nu e pentru o cauză reală plus că nu ajută la nimic. Dai share, like, recommend și nu faci nimic, nu? Ce miolstiv ești…

 

         Nu, nu se închide niciun Yahoo, poate hi5-ul în cațiva ani, urmat de My_____ care nu mai oferă nimic nou, partea de profil e deja înlocuită de Facebook Page, iar partea muzicală de către Soundcloud. Nu, nu salvezi niciun copil presupus bolnav de cancer cu un share al unei poze [care e spam lacrimogen, oricum] nu faci nimic, nici cu like. Donează sânge ori un bănuț pentru Unicef, fă voluntariat, susține cum poți un caz real.

Citește mai multCu share și like nu donezi nimic

Eu, tu, film?

      Erau vremuri în care cine deținea un video era catalogat bogătaș, vremuri în care ne strângeam la cel prea înstărit pentru a vedea un film pe VHS, închiriat, bineințeles. Anii au trecut și s-a ajuns la DVD/Bluray, însă timpul liber e din ce în ce mai puțin pentru fiecare dintre noi, așa că variantele disponibile ar fi cinematograful și vizionarea unui film acasă, unde e cald și bine. Un cinefil premium îl va vedea legal, iar o soluție delicioasă vine din partea Anidor [ cea mai bună ciocolată cu mentă ei o fac, parol! ]:

 

 

  • S-a lansat Cinema Anidor un cinematograf virtual unde participanții pot combina gustul ciocolatei premium cu un FILM de top, totul într-o experiență ideală din confortul propriului cămin.
  • TU îmi spui printr-un comentariu ce film ai vrea să vezi cu mine [alegi de aici sau ce alt film ti-a păcut tare-tare]
  • EU îți ofer un cod promoțional cu care vei avea acces GRATUIT pentru vizionarea filmului ales de pe Cinema Anidor [ + încă șapte bonus!]

PS: Nu, nu ești obligat/ă să vezi filmul/filmele cu mine, dar dacă insiști, aduc eu ciocolată dementă de la Anidor 😀

 

Citește mai multEu, tu, film?

Redescoperă România 5

      După titlu ar părea numele unui film pentru mulți, dar nu-i departe de adevăr pentru că o să fie ca-n filme, ca-n povești… Bunescule, îmbătrânești! Douăzeci de actori mari și tari vor îmbrăca același costum de super erou (celebrele tricouri albastre) și vor porni la bordul terestronavelor Dacia Duster și vor fugi cu viteza luminii intermitente de pe vremea lui Ceașcă pe drumurile dinRomânia către Banat!

 

      #dinRomânia va fi hashtag-ul oficial pe Twitter pentru ultima plecare de anul acesta. Voi vizita locuri în premieră pentru mine, voi bea o bere în orașe pe care nu le-am văzut niciodată, adică Arad și Timișoara, o să am ochii mari cât cepele pe clisura Dunării. Voi scrie în fiecare seară rezumatul fiecărei zile dintre cele cinci, voi da cu rime și poze în Twitter și Facebook, voi fi cuminte și voi păpa tot din farfuria altuia, iar colegului de cameră, Makavelis, promit să nu-i fur din trafic prea mult.

 

De abia aștept, voi întâlni face2face oameni pe care îi știu doar din online sau pe care nu îi cunosc deloc, iei, o să toc la cap cu a mea logoree! Iar în weekend… în weekend o să vedem ce-o să iaaaasă! Până atunci nu uitați să accesați bunsexu.ro de mai multe ori pe zi, chiar dacă eu nu scriu de fiecare dată, reveniți, poate e ceva nou 😛

 

Cei 20 de eroi care merg în ultima excursie de anul acesta sunt:

 

1. Bobby Voicu – facebooktwitter – blog
2. Doru Panaitescu – facebooktwitterblog
3. Augustin Radu – facebook – twitterblog
4. Adi Mihaltianu – facebooktwitterblog
5. Razvan Baciu – facebooktwitterblog
6. Ivo – facebooktwitter
7. Ionut Bunescu – facebooktwitterblog
8. Sorin Grumazescu – facebooktwitterblog
9. Cosmin Bogdan Matache
10. Andrei Dobra – facebooktwitterblog
11. Adrian Ciubotaru – facebooktwitterblog
12. Bogdan Besliu – facebooktwitterblog
13. Anne Marie Chelariu – facebooktwitterblog
14. iYli – facebooktwitterblog
15. Madalina Uceanu – facebook – twitterblog
16. Anca Duma – facebooktwitterblog
17. Ana Bulgar – facebooktwitterblog
18. Ana-Maria Andreies
19. Anca Bundaru – facebook – twitter – blog
20. Roxana Bursuc – facebook – twitterblog

Redescoperă România 2011 este un proiect Petrom, împreună cu BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 si Muzeul Național al Tăranului Român.

Citește mai multRedescoperă România 5

Hai la IMAX, să-l vezi pe Tintin!

Aruncă un ochi de cinefil sau de copil aici:

 

 

       Nu-i așa că ai vrea să vezi în avanpremieră Aventurile lui Tintin – Secretele Licornului în format IMAX 3D? Asta înseamnă cu două zile înainte ca el să aibă premiera în cinema 🙂 Tot ce trebuie să faci e să răspunzi la următoarea întrebare compusă:

 

 

Cu ce personaj animat te identificai atunci când erai mic și de ce?

 

     Am două invitații duble pentru cele mai bune răspunsuri. Juriul format din Ionuț și Bunescu va judeca la rece după o bere asemenea și va anunța duminică, 23 octombrie ora 23.59 cei doi câștigători care miercuri, pe 26, vor fi cu ochelarii ăia fani de la Samsung IMAX de la Cinema City Cotroceni/AFI Palace.

 

“Din clipa în care am citit seria de benzi desenate, nu mi-a mai ieşit din minte şi din suflet. Am ştiut atunci că Tintin şi cu mine eram destinaţi să colaborăm într-un fel… şi să ne descoperim unul pe celălalt.”

Steven Spielberg

Bazat pe celebrele şi îndrăgitele personaje create de Hergé, filmul urmăreşte aventurile unui tânăr şi îndrăzneţ reporter pe nume Tintin (interpretat de Jamie Bell) şi ale credinciosului său câine Snowy. Din clipa în care Tintin devine posesorul unei machete de vapor care ascunde un secret bine păstrat de secole, Ivan Ivanovitch Sakharine – un individ ticălos şi diabolic – porneşte pe urmele lui. Sakharine (interpretat de Daniel Craig) este convins că Tintin a furat nepreţuita comoară a unui pirat pe nume Red Rackham. Cu ajutorul lui Snowy, al isteţului dar impulsivului Căpitan Haddock (interpretat de Andy Serkis) şi al detectivilor Thompson şi Thomson (Simon Pegg şi Nick Frost), Tintin va străbate jumătate de mapamond, într-o cursă nebunească, în căutarea Licornului, epava unui vapor care ascunde o comoară… dar şi un vechi blestem.

 

Câștigătorii sunt Diana Ganea și Mihai M, felicitări și mulțumesc tuturor participanților, în curând voi avea un nou concurs pe blog. Diana și Mihai, verificați-vă mailurile 🙂

Citește mai multHai la IMAX, să-l vezi pe Tintin!