Când eram eu tânăr şi mă duceam pe la facultate, făceam autostopul în fiecare weekend. De luni până vineri eram pe la vreun seminar [că de, astea erau mai importante], chiar şi pe la cursuri unde ajungeam dacă nu dormeam acasă şi greu îmi era să nu adorm în sală. Eh, vremurile astea sunt de mult trecute, însă în cei trei ani de facultate am acumulat ceva amintiri. Fiind prima generaţie pe sistem Bologna, a trebuit să învaţ/petrec mai concentrat, neavând patru ani la dispoziţie. Spuneam că eram la facultate, adică în Piteşti, în cursul săptămânii, apoi vineri seara îmi luam tălpăşiţa către orăşelul natal şi anume Curtea de Argeş unde eram punător de muzică. Băi, şi venea duminica şi trebuia să plec de la ai mei către Pituleşti. Îmi luam băgăjelul şi o luam la picior până în locul „unde se stă la ocazie”. Μă poziţionam ca un manechinuit cu mâna stângă în şold, iar cu dreapta fluturam şi aşteptam să mă ia cineva la ocazie, vorba aia „Ιa-mă. nene!”. Μai făceam şi fiţe din când în când, că doar nu voiam să merg cu Dacia 1310, dar uneori nu aveam ce face şi mă urcam şi în caroseria mai bătrâna ca mine ce avea şi masaj în scaune, dar nu era opţional, ci forţat. Şi se făcea că eram într-un astfel de model al producătorului de la Mioveni. Povestea e scurtă şi s-a derulat aşa:

– Mamă ce cald e, nu mai opreşte cineva azi în p*&%^% să mă ia şi pe mine, zicea Ionuţ în timp ce facea cu mâna. În depărtare se zărea o furie roşie venind – era o Dacie albă foarte prăfuită. Gheorghe, care stătea în dreapta îi transmite printr-o râgâitură lui Vasile, şoferul, să oprească şi să mă ia la ocazie. Vasile încetineşte şi întreabă:

– La Piteşti? (Ionuţ dă afirmativ din cap) Bine, haida sus.

Nu apuc să închid portiera, că vine o doamnă repejor să întrebe dacă o ia şi pe ea până la Merişani (localitate între Curtea de Argeş şi Piteşti). Urcă cucoana, eu mă poziţionez în spatele şoferului şi deschid geamul pentru ca eram deranjat de o mireasmă nu tocmai plăcută. Eh, e vară, mai put oamenii de pe la ţară, mai ales ţăranul de la oraş, dar nu în aşa hal. Închid un ochi, ridic o sprânceană, astup o nară, inspir ca atunci când adulmeci un vin şi realizez că mirosul vine predominant de pe bancheta din spate, pe care stăteam adică. Încerc să stau pe vârfuri, să ating cât mai puţin de maşina, cu un vârf de bucă şi juma de pulpă. Băi, şi mă iau transpiraţiile, nu neapărat de la cele aproape 40 de grade, cât de la duhoarea de neam prost. Toate astea s-au întamplat în 20 de secunde, maximum. Eu-s mai finuţ, o rog pe doamna de lângă mine să deschidă şi geamul dumneai, dar nu apuc să termin cu rugamintea, că ea e mai directă şi zice către Vasile:

– Dar ce miroase, domne, în aşa hal, ca îmi vine rău aicişea?!?!

Gheorghe şi Vasile se uită unul la altul şi răspund:

– Păi, noi venim de la târg, am fost cu un purcel să-l vindem, dar staţi linştită, a stat pe nişte ziare acolo în spate.

Ionuţ de abia îşi abţine refluxul gastric, scoate mobilul din buzunar şi îi spune lui Vasile:

– Aoleuuu, am uitat nişte acte acasă, opriţi că tre să cobor!!!

A oprit, am coborât, jeansii mei erau lipicioşi, m-am dus acasă, au râs ai mei de mine, iar eu ma bucuram că am fost doar pentru două minute in iad.