Lecturi urbane VS Angry Birds
Aseară ne-am strâns pentru ultima oară la metrou pentru a da o carte mai departe, nu, nu până în fund la taxatoare, ci într-o mână ocupată cu jocuri pe telefon ori stat degeaba pe genunchi. Ne-am strâns în număr puțin mai mic comparativ cu edițiile anterioare, însă a fost suficient cât să obținem reacții de genul “ia uite bă, i-a apucat pe toți cititul” ori “da, am văzut eu că e o modă asta cu cititul, mai ales către Pipera”. A venit și Cosmin Tudoran cu microfonul B1 după el, i-am povestit o întâmplare frumoasă de la o ediție anterioară, iar una de la ediția de aseară o spun acum: Am avut trei cărți, prima -Robinson Crusoe- i-am oferit-o unui tânăr puțin dezorientat în ceea ce privește magistralele de metrou. Ce m-a uimit este reacția tipului căruia i-am oferit cea de-a doua carte. S-a așezat lângă mine, și-a scos iPhone-ul din buzunar și s-a apucat de un nivel din Angry Birds. L-am lăsat juma de stație, iar apoi l-am rugat să renunțe puțin la joc pentru că vreau să îi dau o carte. I-am explicat puțin despre Lecturi Urbane și orașul care citește, apoi i-am înmânat volumul din colecția Adevărul. Mare mi-a fost uimirea să văd că bagă telefonul în buzunar și începe să citească. Am plecat cu zâmbetul pe buze după această ediție, iar zâmbetul mi-a rămas ca un parfum ce te înconjoară frenetic. De ce? Am stat cu Adrian și Toma la o bere și un pahar de vorba și am mai vorbit una-alta, urmează niște evenimente faine. Nicolau ăsta e băiat bun. Sus cartea!
Tu de ce m-ai sunat ultima oară?
Orice telefon e dat cu un scop, prea rar, din prea multa plitciseală, prea mult dor ori prea multă dragoste ar putea face pe cineva să dea un telefon ca să întrebe doar ce faci. Eh, câteva persoane m-au sunat să-mi spună că m-au văzut într-o revistă. În Tabu mai exact – la fel s-a întâmplat și după ediția specială a revistei cu tema Facebook – Sunt pozele de la Tabu Oscar Party despre care am scris aici. A se scuza calitatea pozelor.
Tu cu cine faci cycling?
Sâmbătă pe la ora 17.00 una bucată Bunescu plus un Pandutzu și un prieten de-ai lui s-au apucat de pedalat. Asta după ce am ajuns toți la rotonda de la Plaza unde am schimbat două-trei vorbe cu fetele drăguțe de la Borțun-Olteanu. Ne-am schimbat la World Class [faină sala, o să o testez într-o zi datorită invitației primite] și apoi ne-am poziționat strategic în spatele unor domnișoare echipate corespunzător, adică în cei mai mulați colanți. Priveliște superbă, 50 de minute de cycling, dar nu oricum, ci ascultând indicațiile celor doi antrenori. Recunosc faptul că nu prea am făcut față, mai ales când trebuia să pedalez ridicat, asta după ce mai și creșteam rezistența la apasarea pedalelor, că așa spuneau antrenorii. Am făcut și valuri ca pe stadion, am dansat cu Pandutzu pe beat, tuci-tuci, iar la final s-a supărat puțin Răzvan de la Neatza pentru că i-am zis să o aducă data viitoare și pe vecina ca să fac o poză cu ea, că dacă fac poză doar cu el, nu primesc prea multe like-uri pe Facebook. L-am atins puțin la orgoliu și mi-a răspuns să stau liniștit ca are 25.000 de like-uri în doar cinci zile pe pagina lui de FB. Eh, acum are aproape 28.000, bravo lui, dar eu mă așteptam să îmi întoarcă vorba cu ceva gen “Dacă făceai poză cu vecina ți se abureau ochelarii/se bloca Facebook-ul de la pre multe like-uri” etc
Nu știu cine a câștigat iPad-ul, dar mie mi-ar fi prins bine abonamentul de trei luni la sală, că n-am fost niciodată, tot ce fac e programul de 8 min abs și trebuie să îmi fac timp pentru un tenis de câmp
Sinectico. Întrunirea oamenilor de carte 2011
Chiar plângeam singur, atâââât de singur pentru că nu se gândește mai nimeni să îmi paseze și mie o leapșă. Eu fiind mai comod, tre să îmi zici: „Bă, faci și tu aia, te rog? Hai mersi!” – și fac, bă, băăăă! Acum a venit leapșa pe un avion de hârtie dintr-un pliant de hipermarket de la Claudiu Ciobanu care spunea să dăruim o carte. M-am asigurat că nu trebuie să înmânez cartea unui blogger, așa că Bel-Ami de Guy Maupassant va ajunge la o doamnă bine pe care n-am mai văzut-o de vreo trei luni. Sper să îi placă mamei când voi ajunge acasă de Paște.
Cică, trebuia să o pasez mai departe. Domnule Andu, ce ziceți?
Sinectico. Întrunirea oamenilor de carte 2011
Despre ce e vorba?
Evenimentul va dezbate, printre altele, subiectul cărţilor electronice, foarte la modă şi care au prins şi la noi foarte bine.
Unde se va desfăşura şi când?
Evenimentul va avea loc la Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional – Sala Media, pe data de 27 aprilie 2011 (intr-o zi de miercuri), începând cu ora 10.00. Pe site găsiţi şi desfăşurătorul zilei.
Tu cum îți alegi cuvintele?
Și îmi aduc aminte de Filantropica – „mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește pomană” plus că mă gândesc la mulți PR-iști/SMM-ei ș.a. care ar avea multe de învățat din clipul de mai jos. Enjoy 😉
Trei scurte și toate trei…
… într-un post
- Cu o vrăjeală nu se face primavară, dar sex… da!
- Din această seară, pe TVRR1, serialul RRObotzi – cu FĂ și M.O.C.A.
- Femeile o dau în bară. Bărbații o dau în bere.
Sursă foto.
Feel the Beat – București
După ce am petrecut un pic acum trei săptămâni, aseara a avut loc ultima petrecere FeelTheBeat în Bellagio. Am fost mai puțini ca la pre-party, însă am simțit bine rău beat-ul. Foarte profesionist managerul de club care după ce s-a făcut o încurcătură la mese a rezolvat neașteptat de bine situația. Am ciocnit cu sărbătoritul Pandutzu și cel mai important a fost că cei cu care am crescut de la trei ani au fost lângă mine. Mulțumiri speciale Claudia de la Ogilvy. Să ne mai petrecem așa!
Spectatorii au talent
Eh, nu am avut plăcerea să fiu invitat ca blogger la Românii au talent, așa că am fost din partea sponsorului Cosmote-unde și prestez munci de vreo trei ani. Așa că „rândul Cosmote” a fost bine poziționat, central chiar. Știu, au mai spus-o și alții, decorul [treptele, scena etc] e muuult mai mic decât pare la TV. Parca și cei 600 de oameni din public par mici când vezi asemenea talente și când observi ce echipa coordonează show-ul. Am spus show-ul? Îmi cer scuze, MEGA show-ul! Totul e sincronizat perfect, artificii, foc, fum, echipa, coordonatorul publicului. Studioul în care se filmează e super înalt, ce se vede la televizor e doar jumatate din înălțime. E minunat! Ce job frumos are Hilke și ce fain e Andi Moisescu, vorbea mereu cu prietenii bloggeri. Smiley a văzut pe Twitter că e Pyuric în public și a „urechiat-o” prin microfon pentru că nu vine să îl salute. Bartoș vorbește aproape la fel de repede ca mine și până și el mai papă litere :p Mihai Petre de abia sare de umărul meu, iar Andra e o frumoasă. Îmi pare tare-tare rău pentru Trupa Clevers, din platou s-a văzut genial, poate că la TV nu a fost chiar așa…
Acum mă întreb oare cine va câștiga, Rebeca sau Iustin? Și cum se votează în finală?
3D fără ochelari
Mi-am rupt ochii în nenumărate seri, l-am arătat tuturor prietenilor și mă amuzam de cum se enervau până reușeau să focalizeze corect pentru a vedea stereograma cu omul de zăpadă. Postez mai jos instrucțiunile, nu înainte de a spune cum focalizez eu. Mă uit în spatele monitorului, la perete, jaluzele, ceva de după ecran, apoi las privirea, NU capul, în jos, perpendicular pe imagine. Aștept păreri.
[This video is best viewed in the small player window, not full screen]
There is no need to adjust your monitor… just your focus. 🙂
For those of you who can see stereograms, I hope you enjoy this!
Never seen a stereogram before? The goal is to unfocus your eyes and look through the screen, until the repeating pattern merges and you see the 3D image.
Three tips that might help to look through the screen:
1) Try focusing on the wall behind and above your computer screen, then *keep your eyes focused at that distance* but move them down so that you are looking through the screen.
2) If you have a CRT monitor, try focusing on the reflections in the screen.
3) Start up close to the screen, unfocus your eyes so you’re looking through the screen, and slowly back away.
PS Da, știu, e cam cea mai tare chestie de pe Youtube.
- Go to the previous page
- 1
- …
- 303
- 304
- 305
- 306
- 307
- 308
- 309
- …
- 326
- Go to the next page