Prietenii sau, mai bine zis, cunoștințele mai apropiate cunosc faptul că de când muncesc în capitală, DJ-itul și lucrurile ce țin de muzică nu mai sunt ca înainte. Adică nu mai sunt rezident pe nicăieri, doar colaborez cu o firmă care se ocupă cu organizarea de evenimente. Înainte mi-era puțin rușine de ceea ce făceam, însă a început să îmi placă, să nu o fac doar pentru niște bani în plus. E vorba de „pus” muzică la altfel de evenimente față de cele cu care eram obișnuit. Mă gândeam că îmi va fi greu să fac 60 de invitați să se simtă bine, pentru că voiau mult rock la nuntă. A ieșit o petrecere superbă, se dansa pe Groove Armada [shakin’ that ass – I see you baby, melodie cerută de mireasă], apoi după furtul tinerei căsătorite, ginerică a cântat alături de un prieten live la chitară și vocal de la Nirvana la U2, Metallica si alte cele. Am ajuns să ador să îi fac pe oameni să aibă parte de o nuntă frumoasă de care să își amintească doar cu plăcere. S-a lăsat de la aruncatul pantofilor și „rupt” picioarele pe Kalashnikov, la mersul piticului ca să fie adusă mireasa până la cântat live gen Românii au talent și multe altele. Am ajuns să întâlnesc oameni care erau invitați la nuntă/botez/petrecere aniversară cărora le „mixasem” la petrecerea lor cu ceva timp în urmă. „Superiorul ierarhic”, adică patronul firmei cu care colaborez a avut grijă să am evenimente de bun gust la care muzica anilor ’80, ’90 să predomine. Uneori ieșeau niște evenimente așa finuțe că mă gândeam la faptul că am 24 de ani, iar tata era pe cale sa devină tătic la vârsta asta… și parcă mi-ar fi plăcut să mă însor și eu 🙂

Așaaa, să revin la titlul postului. Se făcea că el patron era naș, tocmai la Craiova. Ce să faci, iei câte una bucată fotograf, cameraman și DJ, îi bagi într-un Logan și hop-țop în Oltenia. Până să înceapă nunta am dat o fugă la KFC-ul din centru să bag la ghiozdan. Nu am nimic cu oamenii din diferite zone ale țării, însă oltenii par puțin speriați de bombe și ciudați, poate a fost o prima impresie greșită, nu știu. Ce știu, e că tata mi-a zis: „Bă, p-ăștia să nu-i înjuri de mamă!” Nu că mi-ar sta în obicei, dar mi s-a părut amuzant domn Bunescu 🙂 După cum ziceam, nu mă prea interesează defectele oamenilor în funcție de zona, ci mă încântă calitățile: oltencele sunt fierbinți [iep], moldovencele sunt cele mai bune [așa e], muntencele sunt inteligente, dobrogencele sunt sepsi. Da, e adevărat tot.

Începe nunta, se termină nunta [ nu cea mai reușită ] și hai să vedem care cum plecăm către capitală. După dezbateri seculare, care au durat trei minute, șefu’ ne duce la gară, ne dă bani de tren și hai să vedem la cât pleacă primul mijloc din ăsta de transport cu care nu mai călătorisem de la 10 ani… atunci mă duceam de la Curtea de Argeș la Pitești unde mă internase mama la spitalul de copii imediat după ce mi-am pus bicicletă pe nas și am intrat în clubul select al miopilor. Eh, mama plângea până se deshidrata, eu aflasem că miopia se transmite genetic – țeapă, nimeni din familie nu are/ nu a avut – sau devii miop dacă citești fără să ai o sursă bună de lumină. Cred că asta era, că pe la 6-7 ani a reorganizat mama biblioteca și mi-au ajuns în brațe câteva cărți pe care le-am devorat la lumina veiozei – cred că ar trebui să recitesc Aventurile lui Habarnam. Uite cum îmi place mie să sar de la un subiect la altul, așa fac mereu, dar știu de ce, pentru ca sunt un maniac al detaliilor, dacă mă întrebi de unde am luat pâine… îți spun că în lift era vecina de la doi care și-a luat cățel, că era coada la Agip și că vânzătoarea de la colț e tare de treabă. Deci maniac al detaliilor, încep un subiect, deschid altele pe parcurs, dar măcar le închei pe toate [nu chiar mereu 🙂 ]. Așa, trebuia să plec eu și cu fotograful cu trenul către capitală, ne ducem la casa de bilete și aflam că trenul aflat la peronul 1 pleacă ACUM; dăm repede banii și când primim biletele se aude un șuierat și trenul începe să se miște. Tanti de la casierie ne îndemnă să fugim, să ne urcăm repede. Damn… și aleargă Alex fotograful și eu în spatele lui, el se suie ajutat de o mână întinsă de către un controlor, eu alergam cu o mână pe o bară, ziceai că împing trenul. Într-un final m-am suit și eu și nu-mi venea să cred ce gest inconștient am făcut… adrenalină ca atunci n-am avut niciodată. Am redescoperit cum arată o toaletă a la CFR, asta după ce am mers 12 vagoane până la locurile noastre, ne-am oprit la un compartiment gol și ne-am pus pe dormit, era 5 dimeneața. End of song.

Detalii aici sau aici 🙂

Nu mi-a plăcut niciodată să explic cuiva ce înseamnă Twitter-ul. Am încercat-o pe aia cu „Un fel de mess pentru oamenii mai inteligenți”, pe aia cu „Un fel de Facebook doar cu statusuri si alte chestii mici in plus”… eh, degeaba. Cine nu știe ce înseamnă, să nu mai ceară explicații, ci să își facă repejor un cont și să se prindă care cum e treaba. Acum să revin la titlu. Sunt lucruri ce îmi displac maxim la unii dintre cei pe care îi urmăresc, follow sau liste, pentru că da, e normal ca cei care urmăresc puțini [mai ales cei cu numar sub 10] să aibă liste, private sau nu. Ce mă dezgustă e pupatul în MS-DOS, dar cel maaaaxim. Înțeleg că unora le-a adus un job, un eveniment, o măslină, o invitație, dar sunt alte lucruri mai importante, care te definesc, ca om, ce se vrea peste medie, chiar undeva sus-sus. La fel, înjuratul, înțepatul, datul la coaste când cineva nu te mai urmărește mi se pare infantil; de asemenea când dai follow, aștepți ceva timp follow-back și văzând că nu vine, dai unfollow.

Da, și mie mi s-a cerșit câte un follow, însă de cele mai multe ori am refuzat. DE CE? Pentru că eu când am dat follow, l-am dat dintr-un motiv bine întemeiat și puține lucruri m-ar face să dau înapoi.

PS: Hai să fim oameni 😉

Privind prin ograda altora și inspirat de stelele de pe sticla de cognac am elucubrat HoroscoPul Anului 2011.

Vărsător: Se pare că intrarea în noul an, 2011, îți va aduce o mare bucurie în familie. Am spus MARE bucurie, așă că anul acesta îți vei întregi echipa de fotbal formată din ai tăi copilași. Ai doar doi până acum? Nu-i nimic, soția ta va naște octeți! Și cum îți mai trebuie și un portar ca să fie 11, sunt sigur că te va ajuta amanta. Știu că te întrebi, tu femeie vărsătoare, dacă nu am uitat nimic. Stai liniștită, astrele ți-au vorbit și ție. Pentru nativele acestei zodii am vești bune. Câte un bărbat pe lună până în noiembrie, iar în decembrie faci recapitularea cu toți unsprezece.

Pești: Contrar semnului zodiacal din care faci parte, nu-ți prea place apa. Lucrul acesta poate fi confirmat atât de către cei care ți-au fost alături Revelion [până ai căzut în spatele canapelei], cât și de cei cu care ai ciocnit pahare, cap în cap, palme pe… După cum spuneam, astrele prevăd râuri deeee, nu, nu de bani, ci de grade, nu în termometre, ci în pahare. La mai mareee, hâc!

Berbec: Femeilor le-a plăcut mereu să ia treaba de coarne, însă mare grijă anul acesta, să nu fie ele cele înșelate de unii care par berbeci, însă, de fapt sunt băieți isteți. Bărbații născuți sub acest semn zodiacal vor avea o viață ușoară, cei mediocri își vor tatua un cap de berbec, cei normali vor fi berbeci, iar cei superiori vor citi acest blog, și clar nu sunt superstițioși.

Taur: Bărbaţii vor dori mereu să fie unul comunal, mai ales că, pe criza asta, femelele se vor mulţumi şi cu o guriţă de iarbă şi un spray ‘eftin. Reprezentantele sexului frumos nu-și vor dori masculi din aceeași zodie, pentru că [nu-i așa?] preferă un bou.

Gemeni: Prea frumoasă această zodie, unde toți cei care o poartă în buletine și cărți de identitate astrală vor avea anul acesta [unii pentru prima oară] parte de un gang bang, menage a trois, ceva acolo, să fie la îngrămădeală, mai ales cu gemene/gemeni.

Rac: Fiind niște superstițioși din fire, racii vor da înapoi gândindu-se la anul 2012, însă vor da înainte la bucate, plăceri carnale, pahare și petreceri cu femei desculțe pe canapele pe care le pot și uda, ce coada mea!

Leu: După ce au renunțat la a mai ține valută în buzunare [dolarii, euroii și lirele stau mai bine pe frunțile lăutarilor], leii s-au gândit că anul acesta e bun de pus pirostriile, mai exact pe 20.11.2011. Muzica, masa și dansul vor avea loc la Restaurantul Leul Ușor. Ora 20:11.

Fecioară: Nativele acestei zodii sunt figurante, pardon, figurate, că proprii nu mai sunt de la 14 ani [știu, sunt indulgent]. Trecând peste denumirea acestui semn zodiacal, anul curent vă rezervă… un loc în autocar, poate și unul în avion, între două persoane bine făcute. Așa ca Piedone sau Oana Roman.

Balanță: Știi, zodia aceasta nu trebuie să te caracterizeze în tot și toate. Așa că, pe viitor, nu te mai gândi exact în noaptea de Revelion ce chiloți roșii să îți iei. Ba pe ăia cu găurele sau ăia cu dantelă ori cei tanga, dacă nu… boxerașii pe juma de fund. Bărbații-balanță au avut un singur gând și au înclinat talerul spre „Doamne, te rog, să nu fie pe roșu!”.

Scorpion: Ei vor avea de toate, își vor găsi un job mai bun, se vor muta în alt apartament, din păcate tot în chirie, se vor îndrăgosti iremediabil si când se vor trezi vor tasta/citi aceste rânduri.

Săgetător: Dacă nici Cupidon nu va reuși nimic până pe 14 februarie… e clar, ori apelezi la mine, dacă ești fată draguță / dacă ești băiat apelezi la [îți spun eu câteva bloggerițe și twitteriste, dar rămâne între noi, shhhh].

Capricon: Ținând cont că ne aflăm sub acest semn zodiacal și că astăzi doamna Bunescu împlinește o frumoasă vârstă, toate cele bune vor avea nativii și nu numai. În 2011 numai BUNE[scu]!

PS: Dacă nu v-am nimerit bine cu predicțiile, să știți că de vină e MerCur care a intrat în retrograd cu Pluto.

PS2: Da, sunt Scorpion.

Mă întreb uneori dacă nu-i ciudat că va fi al treilea an consecutiv în care nu voi avea brad la Bucureşti. Crăciunul a fost petrecut mereu în familie, acasă la Curtea de Argeş, dar parcă vreau spiritul acela frumos şi aici la capitală. Să fac bradul cu mama, tata să aducă bomboanele pe care să le punem în pom… ştiu, e demodat, suntem în 2o10, bla bla bla, însă plăcere mai mare ca atunci când furi o bomboană şi laşi ambalajul gol… nu cred ca există! Mi-aduc aminte de copilăria mea din micuţul municipiu, când an de an pe 23 decembrie mergeam la colindat, la noi se zice ziua „de colindeţe„. Plecam cu o plasă din material textil şi luam la rând toate apartamentele din toate blocurile din cartier. Băteam la toate cele patru uşi de pe palier şi cântam mai mereu Domn, Domn sa-nălţăm, iar gospodinele ne aşteptau cu covrigi, biscuiţi, napolitane vrac, iar cei mai înstăriţi ne dădeau banane, portocale. Dacă răspundeau cocoşii apartamentelor, mai beam şi cate-o ţuică fiartă. NU ni se dădeau niciodata bani, pentru ca noi ne duceam de drag şi pentru că aşa era tradiţia, nu să ne umpleam buzunarele… ele erau deja pline, de mânuşi, doar nu beam ţuica fiartă cu ele pe mâini.

Am crescut puţin mai mari şi am început să mergem şi cu Steaua pe 24 decembrie, în ajunul Crăciunului şi pe 31 cu Pluguşorul, în ajunul Anului Nou. Mamă, mamă ce mai pocneam din bici pe scara blocului sau ce mai frecam cu zăpadă sfoara buhaiului. Norocos era cel care se ocupa de clopot, n-avea stres, la fel ca un preot în ziua de azi. Eh, aici primeam numai banuţi de care ne bucuram maxim, adică maxim de dulciuri am spus 🙂

Acum, că mi-a trecut melancolia, aştept să vină minunata zi de vineri şi să fug acasă la Argeş. Însă iar imi va spune mama dezamagită că nu mai vine niciun copil cu colindul sau că le e lene să urce patru etaje… de parcă eu când eram mic faceam mofturi cu o sacoşă plină de covrigi care cântărea cât juma’ din greutatea mea.

Sărbatori frumoase! Neapărat alături de cei dragi!

Citind frumosul About me al lui Mircea Meşter mi-au venit repede câteva idei asemănătoare ce trebuiau scrise:

Îmi place să râd. Nu singur, ci cu cei de lângă mine. Sunt mereu cu zâmbetul pe buze, deşi uneori plâng pe interior. Eram un aprig corector al greşelilor gramaticale (am spus gramaticale, nu de tastare) însă mulţi credeau că o fac pentru a le arăta că eu sunt deştept şi ei nu. Am încetat să mai corectez deoarece deveneam mai antipatic. Am spus MAI fiindcă ştiu că deranjez multă lume prin felul meu de a fi direct. Mi-a plăcut întotdeauna să spun ce simt, ce gândesc… SINCER, indiferent de consecinţele care urmau. Majoritatea oamenilor nu m-a privit prea bine. Ok, prefer să vă stric poveştile frumoase în care traiţi. Pentru că sunt doar minciuni drăguţe. Bravo! Eu prefer o realitate modestă. Şi tot zâmbesc. Ceea ce iţi doresc şi ţie, cititorule.