Tot eu

Citind frumosul About me al lui Mircea Meşter mi-au venit repede câteva idei asemănătoare ce trebuiau scrise:

Îmi place să râd. Nu singur, ci cu cei de lângă mine. Sunt mereu cu zâmbetul pe buze, deşi uneori plâng pe interior. Eram un aprig corector al greşelilor gramaticale (am spus gramaticale, nu de tastare) însă mulţi credeau că o fac pentru a le arăta că eu sunt deştept şi ei nu. Am încetat să mai corectez deoarece deveneam mai antipatic. Am spus MAI fiindcă ştiu că deranjez multă lume prin felul meu de a fi direct. Mi-a plăcut întotdeauna să spun ce simt, ce gândesc… SINCER, indiferent de consecinţele care urmau. Majoritatea oamenilor nu m-a privit prea bine. Ok, prefer să vă stric poveştile frumoase în care traiţi. Pentru că sunt doar minciuni drăguţe. Bravo! Eu prefer o realitate modestă. Şi tot zâmbesc. Ceea ce iţi doresc şi ţie, cititorule.

Citește mai multTot eu

Ori la bal, ori la #balulAC

Şi a fost penultima ediţie a Balului Academiei Caţavencu. Am petrecut o seară minunată alături de oameni mari pe lângă care eu mă simţeam aşa de mic, parcă-aş fi fost Boc. După ce am pupat repede o argeşeancă frumoasă, am băut repede o bere [am apucat până să se strice aparatul de draft]. Alături de o companie plăcută, Nenea Lars şi soţia, am râs maxim la filmul serii, cel cu Geoană – cine a fost, ştie, cine nu, păcat, nu va apărea pe nicăieri, eu n-am rip-uit decât 10 secunde. Imediat după ne-am făcut gaşcă mare cu fetele tunse scurt, cu Piticu şi ne-am pus pe râs, beut şi dansat [cel puţin eu cu Anca Bundaru].

Invitaţi de seamă, hostesse draguţe [inclusiv o colegă de-ale mele, brunetă frumoasă, Miss Turism 2007 alea, alea], Maria Dinulescu e o superbă, nu că Andreea Raicu nu era la fel, chiar şi tipa care o însoţea [pare-mi-se că era redactorul şef de la Elle]. Vanghelie mega tare, cu Ciocan cel miliţian am ciocnit pahare şi am schimbat două vorbe, Patriciu un mare boss si multă lume faină. Păcat că mai toţi „ăia marii” au plecat imediat după decernarea premiilor.

poza by zoso

Citește mai multOri la bal, ori la #balulAC

It’s a boy!

Pentru cei care încă nu au văzut-o azi pe Twitter/Facebook,  postez şi aici un model genial de invitaţie de botez. Ţinând cont de faptul că după ce tata a crescut o fată vreme de 10 ani, iar apoi am apărut EU, cred că domnul Bunescu Senior este creatorul acestei minunate invitaţii. Enjoy 🙂

Citește mai multIt’s a boy!

PinGatu

Au fost odată ca-n poveşti,
Au fost la o adică,
Din neamuri mari, împărăteşti
Blogatu şi Pintică

Şi erau unici la părinţi
Şi chiar în blogosferă,
Stau mereu cu draftu-n dinţi
Postarea-i proliferă.

The end!
Nu uitaţi că I haded rezultatele de la BAC 2011!


Citește mai multPinGatu

Doi patru

Şi am făcut 19 ani. Ahem, adică doi patru, asta după ce am ţinut un an status la mess „doi trei” şi puţini s-au prins ce înseamnă.
Facebook-ul a arătat aşa: 150 posted on your Wall @ 11:00pm + vreo câteva zeci pe Twitter + SMS-uri tot zeci + telefoane până în 20. Deci vreo 200 cu aproximaţie. Prin urmare şi-aşa deci, mulţumesc frumos people 2.0 şi nu numai. Ca la fiecare aniversare primeşti urări de la oamenii de la care te aştepţi, te uită alţii de la care aveai aşteptări mari [tre’ să mă obişnuiesc], primeşti de la oameni cu care nu ai schimbat nici un salut măcar, contează că la sfârşit e frumos per ansamblu. Am băut un pahar de ceai cu câţiva prieteni apropiaţi în Curtea de Argeş, am servit o felie de tort cu familia şi nu numai. Mama tot insistă să îmi rad barba, mie-mi place cum îmi stă cu ea, sunt mai sepsi, nu 🙂 ?

Conculzie: Şi la „19 ani” tot cu barbă rămân! Să ne auzim sănătoşi!

Citește mai multDoi patru

Cel mai bine cotat serial din toate timpurile de pe Lifetime Network!

Nu pot să nu mă gândesc la primul serial pe care l-am văzut cap-coada devorând fiecare frame. Primul episod l-am privit la TV, apoi am pierdut nopţile în faţa calculatorului. În momentul de faţă urmăresc mai multe seriale şi mi-e greu să mă hotărasc atunci când trebuie să recomand unul. Tocmai am primit o leapşă de la frumosul blog sarutaridecinema.ro, aşa că purced:
De la echipa creativă din spatele megasuccesului Grey’s Anatomy şi Criminal Minds vine Army Wives [Soţii de militari]. Acesta este noul serial dramă despre presiunea celor rămaşi în urmă în timp ce partenerii lor îşi servesc ţara în armata Statelor Unite. Serialul focalizează pe luptele, visurile şi prieteniile unui grup divers de femei şi un bărbat ce trăieşte cu soţiile şi familiile lor într-un post activ al armatei.
Distincţiile presei au venit foarte rapid:
National Enquirer – “Această dramă puternică, provocatoare şi creatoare de dependenţă de la producătorii ‘Grey’s Anatomy’  merită un salut pentru zugrăvirea perfectă a familiilor militare .”
New York Daily News – “Un amestec gustos…o interpretare perfectă a lui Sally Prssman, făcându-şi debutul în televiziune”
The Hollywood Reporter – “Army Wives câştigă o medalie de curaj”
TV Times – “Cu situaţia curentă din orientul milociu, este cu siguranţă de actualitate, şi serialul a fost bine primit când a fost difuzat în State.” 4 stele
Multichannel News – “Proaspăt şi atrăgător…un scenariu viu şi o producţie şi mai vie”

Putem vedea în acest serial cum viaţa unei mame (Roxy LeBlanc interpretată de Sally Pressman) se schimbă radical după ce e cerută în căsătorie de către militarul Trevor LeBlanc la numai patru zile după ce s-au cunoscut. Spre deosebire de Claudia Joy Holden interpretată de actrita Kim Delaney (cunsocută şi din NYPD Blue) a cărei viaţă a însemnat doar armata şi care e căsătorită de la 17 ani cu colonelul Michael Holden. Pe celelalte trei soţii de militari vă las să le descoperiţi urmărind serialul pe noul post de televiziune Diva Universal. Trebuie să vă spun totuşi că m-a amuzat cum s-au cunoscut cele cinci eroine: într-o toaletă, în timpul unui dineu special cu ofiţeri. Ce alt loc mai potrivit pentru a-ţi crea noi prietene :))
Au mai fost lepşuiţi şi: Pandutzu, Tunaru, Corina.
Citește mai multCel mai bine cotat serial din toate timpurile de pe Lifetime Network!