CONCURS – Câștigă o invitație dublă la The Carnival + acces la o petrecere surpriză
Am de dat o invitație dublă la The Carnival + acces la o petrecere surpriză, pentru un gurmand pasionat de muzică.
Am de dat o invitație dublă la The Carnival + acces la o petrecere surpriză, pentru un gurmand pasionat de muzică.
Am văzut atâtea cazuri, ba chiar super mediatizate, chiar și în orașu-mi natal, Curtea de Argeș, încât a fost nevoie să-mi sun părinții și să-i avertizez, fix cum am făcut-o și când țeapa cu “metoda accidentul” începuse să producă tot mai multe victime.
Între 2008 și 2013, cât am muncit la Cosmote, s-au tot vehiculat zvonuri despre legea care să permită comercializarea de cartele sim prepay doar cu actul de identitate, de m-am plictisit. E 2019 și a trebuit (din păcate) să se întâmple o tragedie națională, pentru a fi dată legea, într-un final.
Cu toții am zis vorba aia cu “mai au ăștia puțin și ne pun taxe și pe aer”, dar nu credeam că voi ajunge să văd, prea curând, aer de vânzare (la tub). Mă rog, se pare că afacerea n-a prea avut succes, ținând cont de cum s-au mișcat lucrurile în ultimele șase luni, de când urmăresc produsul Transylvania Air.
M-am gândit să inaugurez o nouă rubrică pe blog, dacă tot mai arunc câte o privire (cam des) pe ici, pe colo, și tot văd reduceri mișto, ar fi păcat să nu le share-uiesc și cu voi. Așadar, începând de astăzi, de fiecare dată când voi strânge măcar 10 produse care merită recomandate, fie ele haine, accesorii, încălțăminte sau mai știu eu ce, voi face un articol dedicat. Spor la cumpărături și dați-mi un semn, pls, dacă v-am nimerit gusturile și portofelul.
Am de dat patru invitații la Fall in Love pentru doi câștigători, care să-și ia și persoana dragă alături și să-și rupă tenișii dansând la festivalul care încheie vara.
Fașioniști și fașioniste, pe 31 august 2019 va fi lansată colecția de toamnă-iarnă Supreme New York, cu item-uri precum Honda CRF 250R, Burner Phone, pahare de șampanie Dom Pérignon, gantere, Voodoo Doll, Timex Digital Watch, Post-it Flags, izmene, șosete sau șepci cu blană. Aruncați un ochi mai jos, și dați cu cardul pe 31 august.
În funcție de țara în care vrei să dai o fugă pentru un concediu sau cu treabă pentru la muncă, posibil să ai nevoie și de vreo viză, român fiind. Dar habar nu aveam, până azi, că pașaportul românesc e chiar tare, aflându-se pe o poziție chiar bună, într-un top mondial.
Nestea este un brand de ice tea care aparține Nestlé, iar în România a fost prezent pe piață în perioada 2004 – 2017, printr-un parteneriat cu Coca-Cola. De la 1 ianuarie 2018, Nestlé a considerat că este momentul potrivit pentru a dezvolta Nestea independent, motivând că piața ceaiului ready to drink a evoluat.
Am mai scris pe blog despre sneakers, iar acum vin cu o veste bună pentru pasionații de pantofi sport, Nike SNKRS este disponibil și în România, de astăzi, 12 august 2019.