CaTrenul de la 9 (Ep.2 Plagiat)
Dom Dottore știe bine
Să se apere pe sine,
Dacă-i spui că-i plagiat
Îți zice “Dă-te-n… cenzurat!”
Dom Dottore știe bine
Să se apere pe sine,
Dacă-i spui că-i plagiat
Îți zice “Dă-te-n… cenzurat!”
Later edit: Am aflat de la Vlad Ilaș (fotograful) ce le spunea protestatarul jandarmilor: TE IUBESC! Trecea pe la fiecare în parte și le zicea asta 🙂
Lader edit 2: Mi-a comentat protestatarul pe FB, am si confirmarea că el e, cuvintele adresate forțelor de ordine sunt exact acestea:
Dacă tot am trecut de sarmale și piftii, sunt curios câte domnițe au ținut cont de sfaturile din revistele pentru femei. Să-ncepem!
Foto: Shutterstock
Se știe prea bine că în ajungul Crăciunului, copiii merg cu Steaua, până și eu am mers când eram mic și tare mândru eram de banii câștigați după o noapte de răgușeală. Însă aseară s-a întâmplat ceva inedit în capitală, peste 1000 de copii au fost internați la Spitalul de Urgență Floreasca în urma unor lovituri primite cu bestialitate. Cadrele medicale susțin că minorii au declarat că erau la colindat cu Steaua prin zona Ștefan cel Mare, iar cei care le-au deschis ușile pentru a le primi vorba caldă și colindul cel lin i-au bătut crunt imediat după ce au început să intoneze primul vers “Steaua sus răsare…”. De asemenea agresorii le-au furat toți banii și i-au pus să țipe “Hau-hau-hau” după care le-au închis ușa în nas spunându-le “Beee, calicilor, la muls oile cu voi!”. Poliția deja i-a reținut pe câțiva dintre agresori, aceștia din urmă declarând că pentru dinamovișiti obiceiurile sunt sfinte, până și de Paște ei vopsesc ouăle roșii doar pe jumătate pentru a fi în nuanțele clubului mult iubit.
Andreea, ai legătura!
O, joint frumos, o, joint frumos,
Cu cetina tot verde.
Tu ești ierbarul credincios
Ce frunza tot și-o arde.
O, joint frumos, o, joint frumos,
Cu cetina tot verde.
O, joint frumos, o, joint frumos,
Verdeața ta îmi place.
Cand o revad sunt bucuros
Si vesel ea ma face.
O, joint frumos, o, joint frumos,
Verdeața ta îmi place.
O, joint frumos, o, joint frumos,
Cu frunza despicată.
Mă-nalți la cer tare haios
Si mă amuzi îndată.
O, joint frumos, o, joint frumos,
Cu frunza afumată.
Sâmbăta trecută a fost nuntă mare-mare în comunitatea de rromâni dintr-un sat Ilfovean. S-au servit porci de lapte la proțap, deci s-a comis un canibalism, dar mai bine să trecem direct la prezentarea momentului artistic: invitat de seamă a fost Adrian Minune, manelist cunoscut în țară, dar și afară. Surpriza serii a fost că în loc de artificii, au dat cu bombe… sexi! Adi Minune a venit însoțit de două animatoare care deodată s-au dezbrăcat și au cântat șold la cot cu Adrian. Înregistrarea melodiei este ceva mai jos, iar una dintre invitatele de peste hotare a declarat următoarele:
Rihanna: M-am simțit ca la mine acasă, nemaipomenită nunta aceasta din L.A. (Localitatea Aia). Îi doresc toate cele bune lu’ ginerică, domn Ditroit, băiatu’ lu’ Sanfranciso și a lu’ adevărata Mama Ohio.
Reporterii noștri incognito au aflat că Rihanna s-a declarat puțin invidioasă pe nuanța de piele a invitaților și a cerut în backstage un solar cu mega ultra cele mai ultraviolete A și B + prosoape și lalele negre. Nu știm încă dacă au avut loc în cort.
J.Lo a cerut o mistrie pentru a-și putea dezlipi sutele de dolari de pe ce are ea mai mare. Nu, NU fruntea.
Adrian the Wonderful Child a fost onorat de prezența celor două artiste și a spus că în semn de recunoștință mâine va păpa tot din farfurie.
Mulțumim celor doi reporteri ai site-ului de știri bunescu.ro Reportofon Hertzescu și Obiectiv Nikonescu pentru prezența sub acoperire la Nunta Universului.