N-aș putea rezista fără aer condiționat
Nu știu ce m-aș face fără aer condiționat. Până acum 6 ani am stat în chirie și mă răcoream cu ventilatorul, că atât s-a putut. Așa că odată cu mutarea la casa mea, primul lucru achiziționat a fost un aparat de aer condiționat, care imediat a mai primit un frate geamăn, căci la trei camere nu ar fi făcut față doar unul de 12.000 BTU. Aproape toate nopțile de vară le dorm cu AC pornit, căci stau la ultimul etaj, acoperișul se încălzește destul de tare, iar temperatura în casă ajunge și la 31 de grade (fix atâtea erau după o scurtă vacanță, în care am lipsit patru zile de acasă). Dar cunosc oameni, mulți chiar, care încă nu au niciun aparat de aer condiționat. Eh, fix pentru ei am câteva detalii despre un pachet fresh, eFresh, ce conține aparat de aer condiționat (cu plata în rate), instalare, dar și energie verde 100% din surse regenerabile.