CaTrenul de la 9 (Ep.27 – Sportul vieţii)
M-am obişnuit să o dau în bară
Încă din liceu, ba nu, de la şcoală,
Dar vine şi clipa, aleasă de soartă,
Când prinzi un voleu şi o bagi în poartă.
M-am obişnuit să o dau în bară
Încă din liceu, ba nu, de la şcoală,
Dar vine şi clipa, aleasă de soartă,
Când prinzi un voleu şi o bagi în poartă.
Tare îmi doresc sub soare
O minune-ntâmplătoare.
Dar nu vine, de ce oare?
Iarăşi n-am avut răbdare?
Aş vrea să-i găsesc verii un remediu,
Răspunsul corect poate fi concediu,
La câte libere şi somn aş vrea
Să fiu parlamentar-i soluţia.
Nu te cunosc prea bine, dar am auzit prin lume
Că ești frumoasă ca un soare ce duios apune.
Mi-aș dori ca măcar tu să nu știi ce e ăla dor,
În brațele mele să fii ca luna-n mijlocul stelelor.
Și mă plimbam eu pe-o cărare, ca un domn
Și-am întâlnit două pahare, cola cu rom
Și le-am condus ușor la vale, lâng-un pom
Și le-am lăsat fără suflare, vara nu dorm.
Cică soarele arde la fel de tare,
Chiar de eşti la munte, nu la mare
Şi dacă nu mă crezi, băi, frăţioare,
Vino să vezi ce am eu pe spinare!
„Se duc fetele la mare
Să le ardă soarele,
Mă duc şi eu repede
Să le ard la punctul… ce?”
E 13 şi e vineri seara,
De lângă îţi lipseşte domnişoara,
Bei nişte bere fără alcool,
Degeaba-i rece, parcă ceva e gol.
E vară și berea intră de plăcere
Și se tot cere bere de bere
Doi litri pe zi, e regulă, băi, vere
Și n-a zis nimeni dacă de apă sau de bere.
Eu vara nu dorm pentru că iar nu am luat bacu’
La anu îl plătesc, nu mai învăț de-al dracu’
Acum mă duc în Vamă să îmi rup iarăși capu’
Ce dacă lumea strigă: Ia uite-l, săracu!