Zâmbesc mai mereu, dacă nu o fac înseamnă că sunt ori foarte obosit, ori foarte-foarte supărat. Îmi place să văd mereu partea plină a paharului – pe care să-l ridic de pe masă, să-l ciocnesc și să zic NOROC! Pentru că uneori e vorba doar de noroc, pe care ți-l faci (sau nu) cu mâna ta. Și vorba aia, nu există “nu pot”, ci doar “nu vreau” – mai realist înseamnă să încerci și să speri înainte de a renunța, gândindu-te că nu va ieși nimic.
Deși a trecut mai bine de o săptămână, de abia azi am văzut acest minunat proiect foto… și asta din întâmplare. E un proiect inspirat din New York, făcut (poate) tocmai pentru a deveni viral, dar asta e mai puțin important atunci când se face un bine, un mare bine. OllieGang Shop a donat niște prea faine perechi de pantofi sport unor oameni ai străzii din București, iar fotograful Andrei Nemirschi a imortalizat niște cadre minunate.
Înainte mă întrebam mai des, acum, în agitația cotidiană de la aproape 30 de ani, nu mai am timp să o fac prea mult. Dar zâmbesc ironic și trec peste eternele și inutilele “certuri” din online(blogosferice), atunci când observ că oamenii pot fi mult, dar muuult mai răi, la fel, tot fără vreun motiv anume.
În 2014, situația era destul de tristă: “Potrivit studiului realizat de IRES pe un eşantion de 1.473 de repondenţi, circa 22% dintre români nu au fost vreodată pe litoralul românesc, iar 37% spun că au fost înainte de anul 2000. În acelaşi timp, 14% dintre participanţi afirmă că au fost la Marea Neagră anul trecut. Mai mult de 4 milioane de români nu au ajuns niciodată la Marea Neagră, iar peste jumătate din populaţie nu a fost pe litoralul românesc în ultimii zece ani, un procentaj similar declarând că nu şi-a luat concediu de odihnă pe perioada verii trecute”. Eh, pentru 2015, avem date noi despre cât cheltuiesc românii pe vacanțe, comparat cu cetățenii altor stat europene.
Mă scuzați că n-am mai scris nimic de la Robbie-ncoace, n-am fost în cele mai bune ape (haha, concert, sete, cele mai bune ape, te-ai prins?). Sunt siderat de ce văd la TV/prin online legat de cazul din Vaslui… cu Albă ca Zăpada și cei șapte pitici, știți voi. N-am ce să comentez, au făcut
-o deja alții, poate prea mult, doar vreau (și mi-ar plăcea) ca filmulețul de mai jos să ajungă la cât mai multă lume, poate așa se mai trezește câte ceva în fiecare dintre noi.
Postez și aici fotografia căreia i-am dat share ieri, și care s-a bucurat de un număr mare de like-uri și share-uri. Ignorându-i pe cei care au comentat că părinții copilului sunt iresponsabili, că dacă sărea cel mic în trafic, bla-bla-bla, drobul de sare, știți voi, mi-ar plăcea să văd/întâlnesc mai des astfel de povești prin București.
În weekend am fost în #BizSMScamp (revin deseară cu un articol despre kumfu) și în puținul timp liber pe care l-am avut, am văzut prin newsfeed-ul de pe Facebook că Pharrell Williams a scos un nou clip. Melodia, mesajul ei, clip-ul, regiat, totul este în antiteză cu bucuria din clipul Happy. Freedom este numele piesei, are și un clip demențial, la fel ca și melodia, însă mie mi-a intrat ceva în ochi văzându-i emoția din interpretarea live de acum două săptămâni la Glastonbury. Uitați-vă în ochii lui pe parcursul celor 8 minute, mai ales după ce termină de cântat prima oara, atunci când publicul începe să fredoneze linia melodică. Am dezvăluit deja prea mult, dați un play și PACE!
Bullying-ul atinge cote alarmante în România și, poate, fiecare dintre noi a simțit-o pe pielea lui, încă din copilărie. Eu, că sunt aragaz cu patru ochi, altul că e gras ca un porc, altul că e ca o scobitoare ori altul că e tocilar și “nu are o viață”.
Să ferească Doamne-Doamne să ai nevoie de o ambulanță, într-o seară normală de luni, în București. Scriu acum, la cald, cât încă mor de nervi că a trebuit să sun la peste 10 firme private pentru o amărâtă de ambulanță, asta după ce la stat, la Bagdasar mai exact, nu există decât două ambulanțe, doar cu șofer, fără brancardieri, însă niciuna disponibilă de la 20:00 până acum la 23:30.