Airsoft, pac-pac pentru oameni mari
Posesorii de măr al lui Adam sunt fascinați de arme încă de mici. Imediat ce abandonează mașinuțele, trec la pasul imediat următor, al pac-pac-ului prin jurul blocului. Când eram mici, nici n-aveam nevoie de o armă reală, degetele arătător și mare erau mai bune decât un Beretta sau Magnum. Asta în cazul în care nu găseam un băț pe care-l frângeam astfel încât să aibă un unghi de 90 de grade (ăsta era deja un upgrade major, urmat de pistoale cu capse sau cu luminițe).