Deși n-am mai jucat poker de ani de zile, m-am înscris la un turneu caritabil

Îmi place să joc Texas Holdem, în tinerețe mai făceam seri cu prietenii, just for fun, sau pe sume de genul 5 lei buy in, să fie o miză. Iar acum, în pandemie, chiar mi se făcuse dor de o astfel de seară, doar că nu sunt pro platforme de jocuri online, cu atât mai puțin cele de tip casino, pentru că acolo e ca la criptomonede sau bursă, trebuie să îți permiți să pierzi niște bani și să fii smart, niciunul dintre ele nu e un joc de noroc pentru nea Nelu care bea juma de salariu, iar pe restul îi bagă la păcănele. Ca să câștigi bani din poker, criptomonede sau bursă, trebuie să fii super deștept, nu e doar de noroc sau intuiție. Așa că la invitația unui prieteni din copilărie, jucător profesionist de poker, am donat bani pentru construirea unei case pentru doi copii, lucru pe care îl puteți face și voi dacă vreți să faceți o faptă bună + să vă distrați la o seară amicală de poker online.

Citește mai multDeși n-am mai jucat poker de ani de zile, m-am înscris la un turneu caritabil

Ce e aia o sabenă?

Se zice că recunoști pe cineva din Curtea de Argeș dacă îl auzi că spune „Bă, năvlegule, ia sabena și urcă în motocar!”. Năvleg = nătâng, e și în DEX, dar e folosit doar la noi municipiu. Motocar = maxi-taxi – prima companie de gen, de la noi (~1999), se numea Motocar, iar toate microbuzele erau branduite cu numele firmei, cu litere mari. Dar „sabena” chiar nu știam de unde vine.

Citește mai multCe e aia o sabenă?

Kumfu la nuntă / #bunestii în 15 fotografii și 189 de secunde de video

Dacă imediat după nuntă am descris cum a fost, în cuvinte, acum a venit momentul să las fotografiile să vorbească, deci vreo 1.000 x 15, adică 15.000 de cuvinte, nu? 😀 Plus rezumatul video, de 3 minute și un pic. Kumfu? Cam așa:

Citește mai multKumfu la nuntă / #bunestii în 15 fotografii și 189 de secunde de video

Olimpiada pompierilor

Am dat, mai devreme, peste clipul de mai jos și mi-am adus aminte cu nostalgie de școala generală, de Basarab I din Curtea de Argeș, campioană județeană an de an la concursul Micii Pompieri. Eram pe clasa a 7-a, deja purtător de ochelari, nu prea le aveam cu sportul, mici excepții fiind alergatul viteză și aruncarea mingii de oină, dar cum eram dăștept, entelegent și frumox încă de pe atunci, proful de la materia dragă numită Atelier m-a ales căpitan. Ha? Stai așea că nu mă prind. Păi proful, mare fumător și mirositor de Carpați fără filtru, era antrenorul echipei de mici pompieri, echipă ce urma să reprezinte școala noastră generală și municipiul Curtea de Argeș la faza județeană a concursului de stingători de foc.

Citește mai multOlimpiada pompierilor

Din piscină în birou

Era vara lui 2008, una dintre cele mai călduroase… eh așa sunt toate verile caniculare “cele mai cele” până când vine toamna cu tot cu Nichita Stănescu și mai domolește gradele din termometre. Să revenim la vară, era iulie, nici nu trecuseră zece zile de când susținusem examenul de licență și mă bucuram de ultima vară petrecută acasă la Curtea de Argeș. Petrecusem trei ani prin sălile Universității din Pitești unde am învățat cu ce se mănâncă jurnalismul (nu, nu cu pișcoturi). Trei ani de practică prin redacții, de colaborări prin presa scrisă și de moderat matinalul la radioul local, trei ani care au zburat și care mi-au oferit baza pentru a veni la capitală. Mutarea de tot în București era stabilită pentru septembrie-octombrie, dar, după cum spuneam, în a zecea zi după licență mă bălăceam într-o piscină la umbra unui cocktail cu umbreluță și nu mă durea nici laaa rimă până când la un moment dat văd un prieten venind în fugă spre mine cu al meu telefon în mână. Telfonul suna, iar eu am răspuns din piscină “Like a boss” deși nu cunoșteam numărul care mă apelase. Long story short? O agenție de recrutare m-a apelat pentru a-mi propune un job de Customer Care Specialist la Cosmote. Asta era vineri, luni eram în București pentru primul interviu, marți la al doilea, joi aveam analizele făcute și contractul semnat, iar din 14 iulie 2008 sunt unul dintre cei peste o mie de angajați ai Cosmote România.

 

sursă foto

Morala: Telefoanele importante vin atunci când tu nu le auzi sau nu poți răspunde la ele! Pentru că așa a zis Murphy! Dar Murhpy a uitat că viața nu ți-o petreci singur, ci mai ai și câte-un prieten care să îți întindă telefonul.

Acest articol participă la concursul Blogoree și PortalHR

Citește mai multDin piscină în birou

Primul salariu

     A tot vuit #primulsalariu azi pe Twitter. Am vrut să dau și eu un text mic, dar tot nu încăpea în 140 de caractere, deci: Se făcea că eram prin septembrie 2002, 28, sâmbăta mai exact. Prima seară în care m-am prezentat DJ Gaiță, nu Gaiță și atât [porecla mea de pe la șase ani]. Disco Ti Amo din Curtea de Argeș mi-a fost casă pentru trei ani de zile începând de atunci. Am fost ales în urma unei selecție riguroase făcută de către patron. Eu și încă doi pretendeți, culmea, colegi de clasă; de abia începusem clasa a X-a. Am prezentat o melodie la microfon așa cum auzisem eu la radio și aia a fost, patronul l-a ales pe „ăla în tricou roșu”. Tricoul meu pe care scria DJ Passion era XL cred și era peste o bluză cu mânecă lunga albă. Eram rapper, domne. A început prima seară de discotecă, eu eram ucenic pe lângă DJ-ul rezident și din când în când mai puneam și eu câteva melodii de pe playere-le simple, unele chiar fără afișaj iluminat, eh, mă foloseam de o brichetă. Și am băgat dedicații, așa e la discotecă. Și mai venea câte o bancnotă, mai venea o bere, vedeam pentru prima oară ce e ăla RedBull cu whisky “c-așa beau toți șmecherii”. Până să terminăm programul, Ionuț DJ Gaitzah a vărsat ceva suc din cutie pe mixer și a bulit un canal, master-ul princpial. Prin urmare, din banii strânși din dedicații, adică vreo 800.000 și ceva de lei vechi, dj-ul rezident a oprit jumatate pentru reparație și restul jumi-juma. Avream vreo două sute și ceva de mii de lei, pfuaaa, ai mei îmi dădeau 15.000 bani de buzunar la școală. M-am dus acasă fericit și duminică la prânz mi-am cumpărat primul gel de păr DĂ firmă și un deodorant de corp Intesa, ăla roșu, unisex, cei de vârstă cu mine îl știu sigur. Satisfacție mai mare ca la 15 ani, aproape 16, să am banii mei… n-a existat 🙂

Citește mai multPrimul salariu

Ia-mă, nene!

Când eram eu tânăr şi mă duceam pe la facultate, făceam autostopul în fiecare weekend. De luni până vineri eram pe la vreun seminar [că de, astea erau mai importante], chiar şi pe la cursuri unde ajungeam dacă nu dormeam acasă şi greu îmi era să nu adorm în sală. Eh, vremurile astea sunt de mult trecute, însă în cei trei ani de facultate am acumulat ceva amintiri. Fiind prima generaţie pe sistem Bologna, a trebuit să învaţ/petrec mai concentrat, neavând patru ani la dispoziţie. Spuneam că eram la facultate, adică în Piteşti, în cursul săptămânii, apoi vineri seara îmi luam tălpăşiţa către orăşelul natal şi anume Curtea de Argeş unde eram punător de muzică. Băi, şi venea duminica şi trebuia să plec de la ai mei către Pituleşti. Îmi luam băgăjelul şi o luam la picior până în locul „unde se stă la ocazie”. Μă poziţionam ca un manechinuit cu mâna stângă în şold, iar cu dreapta fluturam şi aşteptam să mă ia cineva la ocazie, vorba aia „Ιa-mă. nene!”. Μai făceam şi fiţe din când în când, că doar nu voiam să merg cu Dacia 1310, dar uneori nu aveam ce face şi mă urcam şi în caroseria mai bătrâna ca mine ce avea şi masaj în scaune, dar nu era opţional, ci forţat. Şi se făcea că eram într-un astfel de model al producătorului de la Mioveni. Povestea e scurtă şi s-a derulat aşa:

– Mamă ce cald e, nu mai opreşte cineva azi în p*&%^% să mă ia şi pe mine, zicea Ionuţ în timp ce facea cu mâna. În depărtare se zărea o furie roşie venind – era o Dacie albă foarte prăfuită. Gheorghe, care stătea în dreapta îi transmite printr-o râgâitură lui Vasile, şoferul, să oprească şi să mă ia la ocazie. Vasile încetineşte şi întreabă:
– La Piteşti? (Ionuţ dă afirmativ din cap) Bine, haida sus.
Nu apuc să închid portiera, că vine o doamnă repejor să întrebe dacă o ia şi pe ea până la Merişani (localitate între Curtea de Argeş şi Piteşti). Urcă cucoana, eu mă poziţionez în spatele şoferului şi deschid geamul pentru ca eram deranjat de o mireasmă nu tocmai plăcută. Eh, e vară, mai put oamenii de pe la ţară, mai ales ţăranul de la oraş, dar nu în aşa hal. Închid un ochi, ridic o sprânceană, astup o nară, inspir ca atunci când adulmeci un vin şi realizez că mirosul vine predominant de pe bancheta din spate, pe care stăteam adică. Încerc să stau pe vârfuri, să ating cât mai puţin de maşina, cu un vârf de bucă şi juma de pulpă. Băi, şi mă iau transpiraţiile, nu neapărat de la cele aproape 40 de grade, cât de la duhoarea de neam prost. Toate astea s-au întamplat în 20 de secunde, maximum. Eu-s mai finuţ, o rog pe doamna de lângă mine să deschidă şi geamul dumneai, dar nu apuc să termin cu rugamintea, că ea e mai directă şi zice către Vasile:
– Dar ce miroase, domne, în aşa hal, ca îmi vine rău aicişea?!?!
Gheorghe şi Vasile se uită unul la altul şi răspund:
– Păi, noi venim de la târg, am fost cu un purcel să-l vindem, dar staţi linştită, a stat pe nişte ziare acolo în spate.

Ionuţ de abia îşi abţine refluxul gastric, scoate mobilul din buzunar şi îi spune lui Vasile:
– Aoleuuu, am uitat nişte acte acasă, opriţi că tre să cobor!!!

 

A oprit, am coborât, jeansii mei erau lipicioşi, m-am dus acasă, au râs ai mei de mine, iar eu ma bucuram că am fost doar pentru două minute in iad.

Citește mai multIa-mă, nene!

ȘOC! Am TV!

De fapt am venit acasă la Curtea de Argeș pentru a petrece sărbătorile pascale în familie [ca în fiecare an], iar aici stau cu un ochi în TV și altul în laptop. Aseară eram prea obosit după o saptămână obositoare, așa că am dormit 12 ore, ca un om normal, deci fără televizor. Azi am apucat să zappez puțin.

Sursă foto: http://opiniibsvi.blogspot.com

 

Am nimerit pe KKnal D unde Mădălin Ionescu avea trimisă o donșoară reporter acasă la Adrian Minune. În palat, famelie mare, bucate aproape gata, Copilul Minune cu ai lui copii, vreo trei parcă + mamă + soție. Fiica cea mare e actriță cică și dorea să devină cunoscută. Spunea că o admiră pe Megan Fox, moment la care Adrian spune: “Ia zi tată, ce cântă Megan Fox ăsta?” Pe fiica cea mare o chema Carmen, lucru ce îi permitea reporterului să spună o dată pe minut “că Carmen”.


Apoi a urmat OTV unde cânta piteșteanul Nicu Paleru, iar jos ce scriaaa, ce scriaaa? Că “urmează spovedania de Paște a lui Irinel Columbeanu” [foto].


Pe drumul butoanelor am ajuns și pe Euforia unde era o emisiune copiată după una de succes de la MTV. Era un puță care își căuta o pereche de sâni care să-i fie aproape. Erau patru participante care trebuiau să îi gătească apoi el le gătea tuturor la el acasă și elimina câte una la fiecare fel de mâncare servit. Nu știu cu care a rămas pentru că mor să vad replici regizate și glume servite din burtă.


Am ajuns și pe Antena 2 unde Cosmina Păsărin prezenta Oops, o emisiune al cărei format nu l-am deslușit în cele 7 minute cât am privit-o. Pe emisiune, nu pe Cosmina, că de ea ziceam asta: “Se spune că devenim mai frumoși odată cu trecerea anilor. Așa e, dar nu și pentru Cosmina Păsărin.” În final am atelevizat pe ProTV la Dansez pentru tine unde nuuuu pot să nu observ, ca la fiecare ediție de altfel, că toooți concurenții, nu vedetele, arată într-un fel, adică au o înfățișare ceeel puțin plăcută.


Las acum TV-ul și mai stau puțin la taste, unde sper că ești și tu, cititorule. Comentezi?
Citește mai multȘOC! Am TV!