Primii artiști anunțati pentru Neversea 2022
Despre perioada Neversea și cazarea în zonă, am scris acum fix o lună, iar acum a venit momentul să aflăm primii artiști confirmați pentru ediția din 2022 a festivalului.
Despre perioada Neversea și cazarea în zonă, am scris acum fix o lună, iar acum a venit momentul să aflăm primii artiști confirmați pentru ediția din 2022 a festivalului.
Ole, avem nume! Și ce nume, încă din primul val de artiști anunțați pentru cea de-a patre ediție de Neversea Festival. În premieră, în România și în Europa, rapperul american TYGA va urca pe scena principală NEVERSEA. Și DJ-ii numărul 1 ai lumii, Dimitri Vegas & Like Mike urcă pentru prima dată pe scena NEVERSEA. Alături de ei în line-up urcă și Black Eyed Peas, Passenger, Parov Stelar și mulți alții. Ne vedem acolo!
Numai mâine nu-i poimâine și vine cea de-a treia ediție a celui mai tare festival de la mare: Neversea. Dacă e, ne vebem prin zonă, dar până atunci am câteva informații care sigur îți vor fi utile, înainte de festival + că nu i-am uitat nici pe cei de acasă, care pot privi live show-urile de la trei scene.
Perioada celui mai important festival de la mare, Neversea, a fost anunțată de Pavel Bartoș, la finalul primului live de la Vocea României. Am postat imediat pe Facebook și Insta, iar apoi, la 23:00, am dat play aftermovie-ului pe protvplus.ro, dar acum avem versiunea 4K, pe Youtube + prețurile primelor 10.000 de bilete și data la care vor fi puse în vânzare.
Anul acesta am ajuns pentru prima dată la Neversea, după ce am ratat ediția de debut, de anul trecut. Am învățat că nu trebuie să compar cu Untold, pentru că esta altă mâncare de pește, dar la fel de mișto. Am avut noroc cu carul, scăpând de ploaia care a fugit la București și prin alte părți, iar cele patru nopți și patru zile (recunoaște, acum cânți maneaua) au fost incredibil de mișto.
Probabil ați văzut că vă țin la curent cu tot ce mișcă legat de NEVERSEA, așa că m-am gândit să vă și mulțumesc pentru că sunteți alături de mine, pe blog, pe Facebook, pe Instagram, Twitter și nu numai. Drept urmare, am pentru voi două abonamente la cel mai tare festival de la mare.
Cum prima ediție a festivalului Neversea a fost de mare succes, anul acesta nu vor mai fi trei, ci patru zile de festival dezlănțuit pe plajă. Deci în perioada 5-8 iulie 2018, ne vedem la Constanța, pe Neversea Beach!
DUA LIPA vine pentru prima dată în România, la NEVERSEA. Alături de ea, legendarul Tiesto + Fatboy Slim și Afrojack vor rescrie povestea răsăritului la malul Mării Negre. Pe cele 7 scene vor mai urca, Sam Feldt, KSHMR, Benny Benassi, Nicky Romero, FEDDE LE GRAND, Ferry Corsten, TUJAMO, LOST FREQUENCIES, Danny Avila, RUDIMENTAL DJ, WILKINSON DJ SET, DUB FX, FOREIGN BEGGARS, Netsky DJ SET, Zeds Dead, Mike Perry și Klangkarussell DJS! Acesta este doar primul val pentru cel mai mare festival de la malul Mării Negre, NEVERSEA!
După știrea de acum câteva săptămâni, în care cei de la UNTOLD anunțau un festival mare de tot, în colaborare cu Primăria Constanța, astăzi a venit momentul în care a fost anunțat oficial NEVERSEA, 7-9 iulie, Constanța – cel mai mare festival pe plajă, de la malul Mării Negre.