Noile trasee + programul de noapte STB (ex RATB), de la 1 iunie 2022

Mi-ar fi plăcut ca știrea să fie că de la 1 iunie 2022 avem și noi metrou de noapte, chiar și un tren la 20 de minute, dar se pare că mai avem de așteptat (probabil cel puțin doi ani), însă începând din data de 1 iunie, de la ora 22.30, traseele și programul de circulație al mijloacelor de transport pe timp de noapte se adaptează la cererea de transport actuală. Astfel, noile trasee vor oferi legături directe și rapide între centrul Bucureștiului și cartiere.

Citește mai multNoile trasee + programul de noapte STB (ex RATB), de la 1 iunie 2022

Din 16 mai, doza 4 de vaccin ARN poate fi administrată în România (la cerere)

N-am mai scris despre vaccinuri de mai bine de jumătate de an, adică din toamnă, cam de când mi-am făcut doza booster, care se pare că m-a ferit până acum de Covid (mă rog, sunt printre puținii cunoscuți care au scăpat sau care s-au protejat suficient de bine… până acum). Doza a 3-a mă ajută și la viitoarele călătorii în afara țării, doar pentru cea din SUA voi avea nevoie și de un test negativ. Sper că sunteți și voi bine, sănătoși, iar dacă vă doriți, de luni, 16 mai 2022, puteți solicita administratarea dozei a patra de vaccin în centrele de vaccinare și în cabinetele de medicină de familie din România – deocamdată, doar cu vaccinul Comirnaty, produs de Pfizer BioNTech.

Citește mai multDin 16 mai, doza 4 de vaccin ARN poate fi administrată în România (la cerere)

Cum mi-am recuperat banii de la ANAF

Am învins, oștenii  contribuabilii mei! Dar după lupte seculare care au durat două luni și nouă zile, multe telefoane, mail-uri, dar și o prezență fizică la ANAF Sector 4, totul pornind de la o decizie primită online, accesată în SPV (Spațiu Virtual ANAF), urmată de o solicitare online. Doar nu credeați că se rezolvă doar cu solicitarea de restituire făcută online, nu? Așa cum au comentat și alții la postarea pe care am făcut-o pe Facebook, unii așteaptă restituirea banilor de vreo 5 ani. Dar mă rog, eu sunt ăla super corect, care nu a avut niciodată vreo datorie, vreo factură neachitată, vreun impozit neplătit în prima zi de la înștiințare… și care merge până în pânzele dosarele albe (cu șină) pentru drepturile sale financiare.

Citește mai multCum mi-am recuperat banii de la ANAF

iOS 15.4: Deblocare iPhone cu mască + Certificat European în Wallet/Health app

Hai noroc și sănătate, să vă rateze Omicronu’ așa cum a făcut-o Sergio Ramos în 2012. Între timp, după doi ani de pandemie, vine și Apple cu o funcționalitate mult așteptată, deblocarea prin Face ID chiar dacă porți mască. Doar că tre să mai așteptăm puțin versiunea 15.4 de iOS, momentan de abia a fost lansată 15.3 (update it!). Ah, și vom putea adăuga și noi, cei din UE, certificatul de vaccinare în Wallet/Health, cu tot cu QR code, direct, nu prin metode alternative despre care am scris și eu aici. Detalii, mai jos.

Citește mai multiOS 15.4: Deblocare iPhone cu mască + Certificat European în Wallet/Health app

Care sunt zilele libere în 2022

În 2021, majoritatea zilelor libere au picat în weekend, adică din 15 zile libere de la stat, 8 au fost în weekend și doar 7 în cursul săptămânii. În 2022 situația se prezintă cam așa: tot 15 zile libere, dintre care 6 în weekend, și 9 în cursul săptămânii, deci cu 2 mai multe decât anul trecut. Acum să sperăm că pandemia ne va permite să ne și bucurăm corespunzător de zilele libere + concediu, căci în ultimii doi ani, majoritatea am cam șomat în ceea ce privește călătoriile, mai alese cele în afara țării.

Citește mai multCare sunt zilele libere în 2022

Culoarea anului 2022, Pantone: Very Peri (albastru brebenoc sau saschiu)

Hei, dar uite cum învăț cuvinte noi în limba română (și voi la fel, cel mai probabil): brebenoc/saschiu – numele unei plante erbacee cu flori albastre, tulpina întinsă pe pământ și frunze persistente lucioase. Mă rog, limba noastră-i o comoară… și ciudată, surioară! Între timp, zic să ne bucurăm că Pantone reinventează culoarea părului octogenarelor vopsite cu Violet de Gențiană.

Citește mai multCuloarea anului 2022, Pantone: Very Peri (albastru brebenoc sau saschiu)

Restricții 25 octombrie 2021 + cum a fost după booster-ul Moderna

Aloha, șoșocii mei, todo bien? Valeriu Gheorghiță tocmai a declarat că am atins 40% vaccinați din populația adultă a României, iar în ultima lună s-au vaccinat cu prima doză aproape 500 de mii de persoane, jumătate dintre ele în ultimele trei zile. Situația din ultimele 3 zile este excelentă 83.504 / 91.665 (record) / 86.385 de persoane care au primit prima doză. Și sper să ajungem la peste suta de mii pe zi. Între timp, de luni, 25 octombrie 2021, intră în vigoarele noile restricții, pe care le găsiți rezumate foarte simplu, mai jos. Iar la final vă povestesc și kum fu după doza 3, booster cu Moderna (nu prea rău, dar se putea și mai bine).

Citește mai multRestricții 25 octombrie 2021 + cum a fost după booster-ul Moderna

Te vaccinezi și câștigi: zile libere pentru fiecare doză + premii în bani

Încerc să nu mă mai contrez cu oamenii care nu vor să se vaccineze, le doresc tot binele, să fie feriți de boală și să aibă spor la treburile casnice, căci după 20:00 tre să stea în casă, nu? Nu mai discut despre certificate false, șoșoci care au ajuns internați în spital, cu mască de oxigen, căci probabil ați tot citit și voi. Acum mă adresez celor care s-au vaccinat sau care vor/urmează să se vaccineze, dacă tot poți avea și alte beneficii, pe lângă cele ale vaccinului, zic să le știe toată lumea, nu de alta, dar recent și întâmplător am aflat și eu de treaba cu zilele libere pentru fiecare doză.

Citește mai multTe vaccinezi și câștigi: zile libere pentru fiecare doză + premii în bani